Liderul Partidului Brexitului Nigel Farage îndeamnă la amânarea ieșirii Marii Britanii din UE şi alegeri anticipate

Liderul Partidului Brexitului Nigel Farage îndeamnă Parlamentul britanic să respingă noul proiect de acord încheiat de Guvernul britanic cu Uniunea Europeană, relatează The Associated Press.

Acordul ”nu este Brexitul” şi leagă Marea Britanie de UE în prea multe feluri, a denunţat joi Farage.

Liderul eurofob subliniază că ar prefera o amânare a Brexitului, iar apoi să aibă loc alegeri, în locul unui vot de ratificarea a noului text.

Farage subliniază de asemenea că vrea o ”ruptură clară” şi nu ”alt tratat european”.

Și Partidul Naţional Scoţian (SNP, separatist) nu va vota în favoarea ratificării noului acord al Brexitului încheiat între guvernul britanic şi Uniunea Europeană, a anunţat joi conducătoarea formaţiunii, Nicola Sturgeon, relatează The Associated Press.

Acordul anunţat va scoate Scoţia din UE, din piaţa unică şi din uniunea vamală în pofida voinţei democratice copleşitoare a poporului scoţian”, a apreciat ea.

Parlamentarii SNP ”nu vor vota Brexitul sub nicio formă”, anunţă Sturgeon într-un comunicat.

SNP deţine 35 din cele 650 de mandate în camera Comunelor.

”Este mai clar ca niciodată că cel mai bun viitor al Scoţiei este al unei naţiuni europene egale”, subliniază Sturgeon, care cere de mult timp al doilea referendum pe tema independenţei provinciei britanice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *