Lovitură pentru nașul Vlădescu și finul Boureanu: Austriacul a RECUNOSCUT că le-a dat mită!

Lovitură pentru fostul ministrul de Finanțe Sebastian Vlădescu și fostul deputat Cristian Boureanu! Reprezentatul firmei austriece care i-ar fi mituit a făcut acord de recunoaștere cu procurorii DNA prin care admite că a săvârșit fapte de corupție.

În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.
Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A. – C.N.C.F.R.).

Concret, în perioada 2009-2013, Hornegger Josef, directorul reprezentanței din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea și plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicați în deblocarea plăților sau care le puteau influența.

Ca urmare a acestor demersuri, Hornegger Josef a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul Ministerelor de Finanțe și Transporturi, după cum urmează:

– suma totală de 1.114.000 euro a fost dată lui Dascălu Constantin, pentru ca acesta să își îndeplinească atribuțiile de serviciu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în așa fel încât să asigure, pe de o parte, finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța și, pe de altă parte, finanțarea necesară plății TVA restante de la lucrările efectuate la tronsonul București -Câmpina.
– suma totală de 65.000 euro a fost remisă fostului ministru de Finanțe, Vlădescu Sebastian, în același scop
– suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Vlădescu Sebastian, care ar fi urmat să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța.

În schimbul contribuției sale la săvârșirea faptelor de corupție, inculpatul a obținut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore.
Prin prezentul acord, s-a solicitat instanței de judecată confiscarea sumei sus menționate, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparține inculpatului Hornegger Josef. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra a 45 de părți sociale pe care inculpatul le deține în cadrul a două firme.

În prezența apărătorului ales, Hornegger Josef a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *