Lovitură pentru SUA: UE, Rusia și China vor permite Iranului să exporte petrol și gaze

Uniunea Europeană, Rusia și China vor permite Iranului să exporte în continuare gaze și petrol, iar asta deși Statele Unite încearcă să impună un nou embargo după denunțarea unilaterală a acordului nuclear.

Decizia a fost luată vineri la Viena în cadrul ueni reuniuni a celor cinci puteri care au menținut acordul nuclear cu Iranul (Germania, China, Franța, Marea Britanie și Rusia) și este cuprins într-o listă de 11 obiective convenite pentru salvarea acordului.

După retragerea, in mai, din acordul încheiat în 2015, Statele Unite au cerut tuturor țărilor să stopeze complet importurile de petrol iranian până în 4 noiembrie dacă vor să evite sancțiunile americane restabilite după retragerea Washingtonului.

Europenii dialoghează cu Iranul în încercarea de a convinge republica islamică să rămână parte a acordului prin care Iranul se angajează să nu obțină arma atomică.

După peste două ore de discuții, participanții la reuniunea de la Viena au publicat o listă de 11 obiective pentru „furnizarea de soluții practice cu scopul menținerii normalizării relațiilor comerciale și economice cu Iranul”, potrivit unui publicat comun.

Printre aceste obiective figurează, pe lângă susținerea exporturilor de petrol iranian:

  • „prezervarea și menținerea canalelor financiare eficiente cu Iranul
  • continuarea comunicațiilor maritime, terestre, aeriene și feroviare
  • promovarea acoperirii creditului pentru export
  • o susținere clară și eficientă pentru operatorii economici care fac comerț cu Iranul
  • încurajarea noilor investiții în Iran
  • protejarea operatorilor economici pentru investițiile lor și alte activități financiare cu Iranul”.

Semnatarii nu precizează însă prin ce mijloace concrete vor să facă față acestor provocări, în condițiile în care spectrul revenirii sancțiunilor americane a început deja să alunge investitorii străini din Iran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.