Lovitură pentru Turcia. Camera Reprezentanţilor din SUA recunoaşte genocidul armean

Camera Reprezentanţilor a recunoscut marţi, în mod oficial şi cu o majoritate covârşitoare, „genocidul armean”, rezultatul unui vot fără precedent întâmpinat cu aplauze, dar susceptibil să trezească reacţii negative la Ankara, informează AFP.

Este pentru prima oară când o rezoluţie similară a fost supusă votului într-o şedinţă plenară a Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite.

Chemând la „comemorarea genocidului armean”, la „respingerea încercărilor (…) de asociere a guvernului american cu negarea genocidului armean” şi la educarea publicului în legătură cu aceste fapte, rezoluţia fără caracter obligatoriu a fost adoptată cu 405 voturi pentru şi 11 împotrivă din totalul de 435.

Genocidul armean este recunoscut de aproximativ 30 de ţări, precum şi de comunitatea istoricilor. Conforme estimărilor, între 1.2 şi 1.5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul primului război mondial de trupele imperiului otoman, aliat al Germaniei şi al Austro-Ungariei.

Turcia refuză utilizarea termenului „genocid” explicând că a fost vorba de de masacre reciproce pe fondul războiului civil şi al foametei, evenimente care au făcut sute de mii de morţi de ambele părţi.

În aprilie 2017, la scurt după sosirea la Casa Albă, Donald Trump a calificat masacrul armenilor din 1915 drept ”una din cele mai rele atrocităţi în masă ale secolului” fără a folosi însă termenul de genocid. În acele moment, Ankara a denunţat „dezinformarea” şi „definiţiile nepotrivite” ale preşedintelui american.

Înaintea alegerii sale în 2008, predecesorul său, Barack Obama, s-a angajat pe calea recunoaşterii genocidului armean, un termen pe care însă nu l-a folosit niciodată în perioadă deţinerii funcţiei de preşedinte al SUA.

Acest vot survine într-un moment în care relaţiile bilaterale dintre SUA şi Turcia traversează o nouă zonă de turbulenţe. Preşedintele Trump a permis Turciei să lanseze o ofensivă în nordul Siriei împotriva luptătorilor kurzi, aliaţi ai SUA, prin decizia de retragere a trupelor americane din zonă, la începutul lunii octombrie. Această decizie a provocat nemulţumire în rândul clasei politice americane, inclusiv în tabăra republicanilor.

Camera Reprezentanţilor a mai votat marţi seara, aproape în unanimitate, o rezoluţie ce prevede sancţiuni la adresa oficialilor turci care au legătură cu ofensiva din nordul Siriei. Este necesar însă votul Senatului pentru ca această rezoluţie să poată intra in vigoare.

Turcia califică drept un act politic ”lipsit de sens” recunoaşterea genocidului armean

Turcia a calificat marţi seara recunoaşterea genocidului armean de către Camera Reprezentanţilor drept un act „lipsit de sens”, adoptat în contextul actual al politicii interne din SUA şi care riscă să afecteze relaţiile dintre cele două ţări, informează miercuri AFP.

„Acest act politic lipsit de sens are drept unici destinatari lobby-ul armean şi grupările anti-turce” se arată într-un comunicat al ministerului turc de externe.

„Credem că prietenii americani ai Turciei care sunt în favoarea continuării alianţei şi a relaţiilor amicale îşi vor pune întrebări în legătură cu această eroare gravă”, se arată în luarea de poziţie de la Ankara.

Totodată, potrivit Reuters, ministerul turc de externe a condamnat ferm decizia Camerei Reprezentanţilor, adoptată cu aceeaşi ocazie, de a sprijini o rezoluţie menită să impună sancţiuni regimului de la Ankara, afirmând că o astfel de decizie nu corespunde statutului de aliaţi NATO al celor două ţări.

În comunicatul de presă al ministrului turc de externe se precizează că acest gen măsuri contravin armistiţiului privind încetarea ofensivei turce în nordul Siriei, agreat pe 17 octombrie între SUA şi Turcia. Administraţiei americane i se solicită să adopte măsuri prin care să se evite paşi ce ar putea dăuna pe viitor relaţiilor bilaterale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *