LUDOVIC ORBAN A REFUZAT SĂ SE CONSTITUIE „PARTE VĂTĂMATĂ” ÎMPOTRIVA UNUI PROCUROR
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a prezentat miercuri la Parchetul General unde i s-a oferit posibilitatea de a se constitui parte vătămată în cazul unei sesizări împotriva unui procuror, însă a refuzat acest lucru.
„Este o sesizare care nu mă priveşte pe mine. Am avut opţiunea de a fi parte vătămată, calitate procesuală de parte vătămată într-o sesizare, pe care am declinat-o. Nu vă dau detalii că este o cercetare”, a spus Orban, la ieşirea de la Parchet.