Lupul moralist! Acuzat de corupție, Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că „loveşte la temelia democraţiei moderne”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că preşedintele Klaus Iohannis loveşte la temelia democraţiei moderne când cere partidelor să găsească cea mai bună soluţie pentru a transpune în legislaţie rezultatul referendumului. ”Nu poţi forţa legiferarea împotriva Constituţiei, dacă însăşi Constituţia îţi interzice să legiferezi”, spune Tăriceanu, cerând din nou demisia preşedintelui Iohannis.

”«Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislaţie opţiunea cetăţenilor». Spunând azi asta, preşedintele României ne-a transmis, tuturor, un mesaj extrem de tranşant şi de grav, care va trebui să ne pună serios pe gânduri. În mandatul precedentului preşedinte, România a fost împinsă de statul-paralel spre un regim de republică prezidenţială, fără legătură cu ceea ce se stabilise prin două Constituţii votate de cetăţeni. Acum, ne aflăm la debutul unui alt experiment politic major, de-a dreptul periculos în vremurile noastre, şi anume instaurarea democraţiei directe în locul celei reprezentative”, a scris, marţi seară e Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit acestuia, statele moderne au introdus mecanismul democraţiei reprezentative, pentru că s-a dovedit că este, de departe, cel mai eficient cu putinţă.

”Democraţia reprezentativă a adus cu sine atributele statului modern, separarea puterilor în stat, votul universal, alegerea democratică a conducătorilor etc. Mecanismul referendumului consultativ este menţinut doar pentru a oferi posibilitatea de a se afla, din când în când, mai bine decât prin intermediul sondajelor, care este viziunea cetăţenilor asupra anumitor probleme şi e bine să fie aşa. Klaus Iohannis merge mult mai departe, însă, el vrea să transforme un instrument aflat deplin la îndemâna sa în cea mai teribilă armă politică împotriva tuturor celor care au alte opinii. Klaus Iohannis a găsit metoda-minune prin care voinţa cetăţenilor exprimată la votarea Constituţiei ori în alegerile parlamentare libere, voinţa Parlamentului ori a Curţii Constituţionale ş.a.m.d. să fie încălcate prin manipulări de mase şi încălcări grosolane ale spiritului legii”, a mai scris Tăriceanu.

Acesta face referire la o decizie a CCR care a stabilit că preşedintele poate adresa poporului întrebări legate de orice problemă imaginabilă.

”Totuşi, chiar Constituţia stabileşte că există limite ale revizuirii ori că cetăţenii nu au drept de decizie în anumite probleme, cum ar fi taxele şi impozitele, tratatele internaţionale ori amnistia şi graţierea. Interzicând dreptul cetăţenilor la iniţiativă legislativă pe aceste teme, Constituţia, cel mai important contract social al unei societăţi, pune la adăpost anumite domenii extrem de sensibile de ispita populismului. Care ar fi, spre exemplu, răspunsul cetăţenilor la un referendum pe tema eliminării tuturor taxelor? Klaus Iohannis ştia cu precizie că întrebările sale sunt neconstituţionale; ştia că rezultatul unui referendum nu poate «fenta» interdicţia de legiferare sus pomenită. El a vrut doar să forţeze Parlamentul ori CCR să se contrapună «voinţei poporului», cum o numeşte el, şi să se înfăţişeze drept unicul susţinător al acesteia. O manevră pur electorală de cea mai joasă speţă, pentru că Iohannis are mare nevoie de duşmani imaginari în drumul spre al doilea mandat”, susţine Tăriceanu.

Acesta afirmă că ”nu poţi forţa legiferarea împotriva Constituţiei, dacă însăşi Constituţia îţi interzice să legiferezi!”.

Tăriceanu face referire la Tratatul de la Lisabona care a inclus, şi el, dreptul cetăţenilor europeni – minim un milion – de a avea iniţiative legislative la nivel unional.

”Comisia Europeană a promovat mereu şi existenţa unui filtru al bunului simţ şi a respins deja unele asemenea iniţiative, susţinute de milioane de europeni – ultima în noiembrie – argumentând că o asemenea iniţiativă trebuie «să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie şi să nu contravină în mod vădit valorilor Uniunii Europene». Oare preşedintele României ar fi avut curajul să le transmită şi lui Jean Claude Juncker, Angelei Merkel, lui Frans Timmermans şi altor lideri occidentali că nesocotesc voinţa a milioane de cetăţeni europeni, care «trebuie respectată în mod obligatoriu»? Rspunsul îl ştim cu toţii. Ca atare, rămâne cum am stabilit: Klaus Iohannis, demisia imediată!”, a mai scris Tăricanu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referindu-se la decizia CCR pe tema proiectelor de modificare a Constituţiei prin interzicerea amnistiei şi graţierii pentu faptele de corupţie, că întrebarea sa de la referendum nu s-a referit la modificarea Constituţiei, iar sensul deciziei Curţii a fost deturnat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *