Majoritatea europenilor, inclusiv 58% din români, cred că UE se va prăbuşi în 10-20 de ani

Peste jumătate dintre cetăţenii europeni, inclusiv 58% dintre români, sunt de părere că UE se va dezintegra în următorii 20 de ani, iar trei din 10 europeni consideră că există posibilitatea reală a unui conflict între ţările UE, arată un sondaj comandat de Consiliul European pentru Relaţii Externe.

În Franţa, Germania, Belgia, Italia, Olanda, Austria, Slovacia, România, Grecia, Cehia şi Polonia, majoritatea respondenţilor sunt de părere că destrămarea Uniunii Europene este o „posibilitatea reală”, în următorii 10 până la 20 de ani, arată sondajul realizat de compania YouGov la comanda Consiliului European pentru Relaţii Externe.

Din cele 14 ţări incluse în sondajul YouGov, cel mai mare procent al celor care cred că UE se apropie de colaps s-a înregistrat în Slovacia (66%), iar pe următoarele locuri s-au poziţionat Franţa şi România (ambele cu 58%).

Suedia (44%), Danemarca (41%) şi Spania (40%) sunt singurele state incluse în sondaj în care procentul celor care cred că UE se va destrăma a fost sub 50%.

O treime din votanţii din Franţa şi Polonia cred că un război în cadrul UE este posibil, acestă părere fiind înregistrată mai ales în rândul persoanelor care susţin că la alegerile europarlamentare de săptămâna viitoare intenţionează să nu voteze ori să voteze cu formaţiuni naţionaliste şi populiste.

Un alt subiect al sondajului a fost cel al nivelului prosperităţii, majoritatea europenilor declarându-se îngrijoraţi de deteriorarea acestui nivel.

Potrivit datelor sondajului, aproape 50% dintre danezi rămân cu bani la finalul lunii pentru cheltuieli discreţionare.

La polul opus, 5% dintre cetăţenii Greciei, 16% dintre cei ai Ungariei, 23% dintre români şi 24% dintre francezi rămân cu bani la finalul lunii pentru cheltuieli discreţionare. În Olanda şi Germania procentul celor care rămân cu bani pentru cheltuieli discreţionare se situează la 32%.

Sondajul a mai relevat că trei sferturi din alegătorii europeni consideră că sistemul politic este defect, la nivel naţional sau nivelul UE, ori la ambele. În Franţa, doar 15% din respondenţi au fost de părere că sistemul politic funcţionează bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *