VIDEO Marea Britanie. Ce se întâmplă cu Brexitul după demisia premierului Theresa May

British Prime Minister Theresa May (R) and European Union Council President Donald Tusk during the extraordinary EU leaders summit to finalise and formalise the Brexit agreement in Brussels, Belgium November 25, 2018. Olivier Hoslet/Pool via REUTERS

Premierul britanic Theresa May – uzată de interminabila bătaie de cap a Brexitului pe care nu a ştiut să-l pună în aplicare – şi-a anunţat vineri demisia, stând să izbucnească în lacrimi, consolidând astfel ipoteza unei plecări a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”), relatează AFP.

May a precizat că va demisiona din funcţia de şefă a Partidului Conservator – şi astfel din cea de şefă a Guvernului – la 7 iunie, într-o alocuţiune susţinută în faţa numărului 10, pe Downing Street, exprimându-şi ”un profund regret că nu am fost capabilă să pun în aplicare Brexitul”.

”A fost onoarea vieţii mele să fiu a doua femeie care ocupă postul de premier”, după Margaret Thatcher, a adăugat ea.

Vocea i s-a spart în timp ce-şi termina scurta declaraţie, proclamându-şi ”iubirea” faţă de ţară, iar conducătoarea şi-a mascat emoţia care o copleşea întorcându-se cu spatele şi pornind spre biroul său.

Theresa May a preluat conducerea Executivului în iulie 2016, la puţin timp după ce britanicii au votat, cu aproape 52% din voturile exprimate, în favoarea Brexitului, la referendumul de la 23 iunie 2016, succedându-i lui David Cameron.

Însă această fiică de pastor, în vârstă de 62 de ani, un fost ministru de Interne, nu a reuşit să unească în jurul viziunii sale a ieşirii din UE o clasă politică profund împărţită pe această temă, la fel ca societatea britanică.

Martor este acordul de divorţ pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, respins în trei rânduri de către deputaţii britanici.

Ea a ”evaluat greşit din punct de vedere politic dispoziţia ţării sale şi a partidului său”, a atacat-o, pe Twitter, sulfurosul eurofob Nigel Farage, liderul Partidului Brexitului.

Comisia Europeană a subliniat că această plecare nu schimbă ”nimic” în poziţia Celor 27 cu privire la acordul ieşirii.

După demisia, vineri a premierului britanic Theresa May, care a renunţat astfel să supună din nou votului deputaţilor ”Acordul retragerii” din Uniunea Europeană (UE) pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, lumea se întreabă ce se va întâmpla cu Brexitului..

Numele succesorului Theresei May va fi cunoscut abia peste mai multe săptămâni. El sau ea va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că Theresa May nu a reuşit să obţină aprobarea planului său al retragerii – în pofida faptului că Bruxellesul afirmă că singurul acord posibil este cel încheiat cu Theresa May.

Pentru a face acest lucru, Regatul Unit ar putea să ceară UE o nouă amânare, cu atât mai mult cu cât nici deputaţii britanici şi nici deputaţii europeni nu doresc o ieşire fără acord.

Regatul Unit a obţinut o amânare până cel mai târziu la 31 octombrie a ieşirii din UE, în contextul în care Brexitul urma să aibă loc la 29 martie. Un ”bilanţ de etapă” al Brexitului este prevăzut la un summit european la sfârşitul lui iunie.

Scenariul temut de mediile economice ar însemna o ieşire fără tranziţie din UE, iar relaţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană ar fi reglementate atunci de regulile Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OIC), în contextul în care regatul ar ieşi de pe o zi pe alta din piaţa unică şi uniunea vamală.

Succesorul Theresei May – care va fi fără vreo îndoială un ”Brexiter” – ar putea să se pronunţe în favoarea unui Brexit dur, care să permită ţării să încheie propriile acorduri comerciale, aşa cum subliniază adepţii acestei poziţii.

Uniunea şi regatul şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor conservatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator – şi deci a Guvernului – este marele apostol a Brexitului Boris Johnson, fostul ministru de Externe al lui May.

O asemenea răsturnare de situaţie poate avea loc, ipotetic, în cazul unui nou referendum, care să răstoarne rezultatul primei consultări.

Theresa May a sfârşit prin a include această posibilitate în ultimele versiuni ale proiectului său al retragerii din UE, pentru a-i atrage pe eurofili.

Însă ea a provocat astfel furia euroscepticilor din partidul său şi şi-a precipitat căderea.

Iar această opţiune a fost respinsă, deja, de către deputaţi, într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie, ceea ce face probabilitatea sa foarte scăzută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *