Marele proces Romgaz: Înalta Curte a anulat interceptările SRI pe mandat de siguranță națională / Compania Interagro, patronul Ioan Nicuale și fostul ministru Adrian Videanu, printre inculpați

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat interceptările făcute de SRI pe mandat de siguranță națională (MSN) în procesul Romgaz ca urmare a deciziei CCR 55/2020, potrivit deciziei instanței supreme. 

În acest caz compania Interagro, patronul ei, Ioan Nicuale, fostul ministru PDL al Economiei, Adrian Videanu și mai mulți funcționari sunt acuzați de producerea unui prejudiciu de 60 de milioane de euro prin obținerea de către Interagro de gaze ieftine din producția internă față de populația care a primit gaze scumpe, importate din Rusia. 

Abia acum, după 3 ani de la trimiterea cazului în judecată, s-a finalizat procedura de cameră preliminară (judecătorul verifică legalitatea administrării probelor înainte să înceapă procesul pe fond), deși – potrivit articolului 343 din codul de procedură penală – ”durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță”.

Înalta Curte a eliminat interceptările SRI făcute pe mandat de siguranță națională (MSN) din dosar, ca urmare a unei decizii CCR. 

”Exclude din materialul probator convorbirile telefonice şi comunicările interceptate şi înregistrate în baza mandatelor emise în temeiul Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României”, arată instanța supremă. 

E vorba de interceptări făcute de SRI pe MSN între 2008 şi 2012. De exemplu: 

„- convorbirea telefonică din 6 ianuarie 2012, ora 12:42:16, între Niculae Ioan şi Hrebenciuc Viorel (filele 216-217 vol. 16 d.u.p.);

– convorbirea telefonică din 6 ianuarie 2012, ora 12:43:34, între Niculae Ioan şi Hrebenciuc Viorel (filele 218-220 vol. 16 d.u.p.)”, potrivit unor documente din dosar. 

Totuși, completul de apel de la ÎCCJ a eliminat mai multe dispoziții ale judecătorului de cameră preliminară din prima instanță, Ioana Alina Ilie, care anulase mai multe probe. Cu alte cuvinte, anularea unor probe a fost anulată. 

La data de 22 ianuarie 2018, judecătoarea Ilie anulase mai multe probe precum: interceptări, date financiar-contabile de la firme şi instituţii de stat obținute de procurorul Gheorghe Șpaiuc, expertiza financiar-contabilă care a constat prejudiciul uriaș, audierile experţilor contabili Dumitriu Marinela şi Bercaru, extrase de cont.

Unul dintre reproșurile judecătoarei Ilie la adresa procurorului Șpaiuc –  reproș anulat la rândul lui acum, în apel – fusese că anchetatorul greșise și ceruse mandat de supraveghere tehnică (MST) de la Tribunal pentru a obţine date financiar-contabile, deşi în ancheta era vizat şi un fost ministru, precum Adriean Videanu, și ar fi trebuit cerut de la Înalta Curte. 

Timeline cu evoluţia dosarului Romgaz

ianuarie 2012: procurorii DIICOT anunţau dosarul Romgaz, cu un prejudiciu record de 126.000.000 de dolari şi 40 de inculpaţi. Acuzaţiile erau foarte grave: complot şi subminarea economiei naţionale.

Printre suspecţi, unul dintre miliardarii României, Ioan Niculae, patronul Interagro.

septembrie 2013: Ulterior, procurorii au cerut aviz şi pentru ridicarea imunităţii a doi foşti miniştri ai Economiei din Guvernele Tăriceanu şi Boc, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu. 

Cei doi foşti miniştri erau acuzaţi că au aprobat vânzarea către Nicuale de gaze ieftine, din producţia internă, în detrimentul populaţiei, care a primit gaze scumpe, importate din Rusia. Niculae avea nevoie de gaze pentru cele 6 combinate ale sale de producerea a îngraşămintelor chimice. 

august 2014: Între timp, s-a schimbat Codul penal şi infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale au dispărut aşa încât procurorii au fost nevoiţi să schimbe încadrările juridice în abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul a crescut la 130.000.000 de dolari.

februarie 2015: Procurorii au cerut aviz pentru anchetarea lui Videanu şi Vosganian pentru noile încadrări juridice. Au obţinut aprobare doar pentru Videanu. Preşedintele României pe atunci, Traian Băsescu, a dat avizul. În schimb, în cazul lui Vosganian, fiind senator, procurorii au fost nevoiţi să ceară aprobare de la Senat. Nu au obţinut, deşi au solicitat de 2 ori. Sunte celebre scenele cu Vosganian în Senat, lăcrimând, citind acatise, dându-se cu mir.

Foto: Varujan Vosganian, dându-se cu mir în plenul Senatului, 2013

iunie 2017: După o anchetă de mai bine de 5 ani, procurorii DIICOT au finalizat dosarul şi l-au înaintat Curţii Supreme, fără Varujan Vosganian, pentru a cărui anchetare nu au obţinut avizul Senatului. Prejudiciul a scăzut între timp la 60.000.000 de euro.

ianuarie 2018: Judecătorul de cameră preliminară (care verifică legalitatea strângerii probelor la dosar) de la Înalta Curte, Ioana Alina Ilie, a decis restituirea dosarului Romgaz la DIICOT. Judecătoarea a anulat mai multe probe pentru că nu ar fi fost administrate corect de procurori. Decizia a fost contestată de DIICOT.

aprilie 2018: Judecătoarea Ilie a motivat decizia de restituire. 

Vezi mai jos, pe larg, argumentele judecătoarei. De ce a anulat interceptări făcute de SRI între 2008 şi 2012 sau expertiza din 2014, care a stabilit prejudiciul

Rechizitoriul nu ar fi fost clar. Judecătoarea de Înaltă Curte a ajuns la concluzia că nu înţelege nimic din actul de acuzare al procurorilor. Şi aceasta după o anchetă de 5 ani!

„Se observă că modalitatea de expunere a faptelor deduse judecăţii este lipsită de precizie, claritate, cursivitate şi coerenţă, fiind evidenţiate, în mod repetititiv, în mai multe capitole, aceleaşi aspecte”, arată judecătoarea în motivarea deciziei de restituire.

Ce spunea judecătoarea despre acuzaţiile parchetului la adresa lui Adriean Videanu:

„Nu a precizat în ce au constat efectiv respectivele demersuri şi influenţe, când anume au fost exercitate, în ce împrejurări şi care a fost scopul lor, nefăcându-se vreo menţiune nici cu privire la datele, locurile şi contextul în care s-ar fi realizat”.

Potrivit judecătoarei Ilie, procurorii DIICOT ar fi comis o gafă incredibilă şi au cerut mandat de supraveghere tehnică (MST) de la Tribunal în loc să ceară de la Înalta Curte, deşi în anchetă era vizat un fost ministru.

„Se constată că autorizarea măsurii de supraveghere tehnică (…), prin încheierile din 7 mai 2014 (dosar nr. 15319/3/2014) şi, respectiv din 29 septembrie 2014 (dosar nr. 32948/3/2014), s-a realizat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, cu încălcarea normelor de competenţă (….), în condiţiile în care, raportat la situaţia de fapt reţinută şi la actele de urmărire penală efectuate până la acel moment în dosarul nr. 146/D/P/2010 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă ar fi revenit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Tribunalului Bucureşti”, arată judecătoarea ilie în motivarea deciziei de restituire a dosarului Romgaz la DIICOT.

Judecătoarea a anulat şi expertiza care a stabilit prejudiciul.

„Constatând existenţa unei legături directe şi necesare între mijloacele de probă (probele) administrate nelegal (înscrisurile), pe de o parte, şi procedeul probatoriu în cadrul căruia au fost utilizate ulterior (expertiza financiar-contabilă) şi mijlocul de probă derivat (proba derivată) obţinut/ă prin folosirea acestui procedeu probatoriu (raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară), pe de altă parte, Judecătorul de cameră preliminară, (…) va constata nulitatea expertizei financiar-contabilă judiciară efectuată în baza ordonanţelor nr. 146/D/P/2010 din 14 martie 2014, 31 martie 2014, 22 decembrie 2014 şi 26 ianuarie 2015 şi va exclude din materialul probator raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară întocmit de experţii Dumitriu Marinela şi Bercaru Florian, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, sub nr. (…) din 01.10.2015”, se arată în motivare.

Judecătoarea Ilie a constat că și procurorul Mihai Popa – adus de fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, de la Iaşi după ce procurorul inițial Gheorghe Şpaiuc s-a retras din dosar în iunie 2016 – ar fi greșit.

„Se constată că, în perioada ianuarie – februarie 2017, s-a procedat de către parchet la audierea martorilor Cioloş Dacian Julien (în 11 ianuarie 2017), Vosganian Varujan (în 26 ianuarie 2017), Boc Emil (în 23 februarie 2017) şi Pogea Gheorghe (în 27 februarie 2017), primii doi în legătură cu elemente de fapt relevante inclusiv sub aspectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului Palaşcă Viorel, iar cei din urmă în legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatului Videanu Adriean.

Cu toate că apărătorii aleşi ai inculpatului Palaşcă Viorel, avocaţi Drăghici Pompil şi Ciobanu Elian, cu împuterniciri depuse la filele (…), au formulat, în data de 23 ianuarie 2012, cerere de încunoştinţare cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală (…), aceştia nu au fost anunţaţi în legătură cu datele şi orele fixate pentru ascultarea martorilor Cioloş Dacian Julien, Vosganian Varujan, Boc Emil şi Pogea Gheorghe, nefiind identificate la dosar şi nici indicate de procuror procese verbale care să confirme realizarea unei asemenea informări. În plus, se observă, din menţiunile făcute de organul judiciar în cuprinsul formularului de declaraţie, că, la audierea martorilor Vosganian Varujan, Boc Emil şi Pogea Gheorghe au asistat avocaţii aleşi ai inculpaţilor Videanu Adriean şi Apan Ioana, în timp ce la ascultarea martorului Cioloş Dacian Julien a fost prezent doar apărătorul celei din urmă acuzate”, arată judecătoarea.

14 iulie 2020: Completul de apel din procedura de cameră preliminară a decis definitiv că judecătoarea Ioana Alina Ilie a greșit întrucăt a anulat prea multe probe: interceptări, expertiza din dosar care constata prejudiciul uriaș, audierile experților, extrase de cont. 

Acum, ÎCCJ a anulat doar interceptările făcute de SRI pe MSN, ca urmare a unei decizii CCR și a decis începerea procesului pe fond. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.