Masacru din Noua Zeenlandă. Jucătorii echipei de crichet a Bangladesh-ului se aflau în faţa moscheei Al Noor în momentul atacului. Cum s-au salvat

Jucătorii echipei de crichet a Banghadesh-ului se aflau în faţa moscheei Al Noor, din Christchurch, şi urmau să intre, în momentul atacului armat soldat cu mai mulţi morţi, au anunţat federaţiile din Noua Zeelandă şi Bangladesh, potrivit Reuters.

Mario Villavaryan, membru al stafului tehnic al echipei, a declarat că totul a fost la limită. “Jucătorii erau în autocar, care a oprit în faţa moscheei în momentul în care a început atacul. Sunt tulburaţi, dar în regulă”, a explicat el.

Potrivit The Guardian, jucătorii şi antrenorii s-au refugiat în vestiarele Hagley Oval, arena aflată aproape de moscheea în care a avut loc atacul.

“Jucătorii erau în afara moscheei, pregătiţi să coboare din autocar şi să intre în moschee, în momentul în care au auzit împuşcături şi au văzut că mulţi oameni fugeau afară din moschee. Au văzut pe cineva rănit chiar în faţa lor. După ce au văzut asta, nu au coborât din autocar. Aproximativ zece minute mai târziu, au fugit către Hagley Park şi s-au refugiat în Hagley Oval”, relatează MohammadIslam, corespondent ESPN.

Federaţia neo-zeelandeză de crichet a anulat meciul test cu Bangladesh, care urma să aibă loc sâmbătă, chiar în Hagley Oval, după discuţii cu oficialii forului din Bangladesh.

“Am vorbit cu omologul meu din Bangladesh şi am convenit că nu este normal să jucăm crichet într-o astfel de perioadă. Este incredibil. Suntem şocaţi”, a declarat directorul executiv al federaţiei, David White, pentru TVNZ. El a menţionat că a discutat omul de legătură cu echipa Bangladesh-ului şi acesta i-a spus că sportivii sunt şocaţi.

“Toată echipa s-a salvat din atac. O experienţă înfricoşătoare. Vă rugăm să vă rugaţi pentru noi”, a notat unul dintre jucători, Tamim Iqbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *