Masacrul din Noua Zeelanda. Autorul atacului a acționat singur

epa07441050 Brenton Tarrant (Pixelated) makes a sign to the camera during his appearance, on a charge of murder for Christchurch mosque massacre in the District Court, Christchurch, New Zealand, 16 March 2019. At least 49 people were killed by a gunman, believed to be Brenton Harrison Tarrant, and 20 more injured and in critical condition during the terrorist attacks against two mosques in New Zealand during Friday prayers on 15 March. EPA-EFE/Martin Hunter / POOL NEW ZEALAND OUT
Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat că, Brenton Tarrant, autorul celor două incidente armate produse vineri la moscheile Al Noor şi Linwood din Christchurch, în urma cărora 50 de persoane au murit, a acţionat singur, relatează BBC.
Alte trei persoane au fost arestate în urma incidentului, dar nu mai există suspiciuni că au fost implicate în atacuri, a transmis comisarul Mike Bush. Unul dintre bărbaţi a fost acuzat de posesia unor arme de foc, iar al doilea va fi audiat în faţa unei Curţi de Justiţie luni. O femeie, al treilea suspect, a fost eliberată fără a fi acuzată.
Prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a declarat că biroul său a primit un document din partea suspectului cu nouă minute înainte de producerea incidentului, dar acesta nu conţinea detalii specifice, cum ar fi locaţia atacurilor. Documentul a fost redirecţionat serviciilor de securitate după aproximativ două minute.
Brenton Tarrant, a apărut sâmbătă în faţa unei instanţe neo-zeelandeze i, care l-a acuzat de crimă. În cămaşa albă rezervată deţinuţilor şi cu cătuşe, fostul instructor de fitness şi militant asumat de extremă-dreaptă a ascultat impasibil acuzaţiile ce i-au fost aduse. El nu a solicitat să fie eliberat pe cauţiune şi va rămâne în închisoare până la următoarea apariţie în faţa instanţei, prevăzută să aibă loc pe 5 aprilie.
Fotoreporterii prezenţi în sala de judecată au surprins un gest rasist făcut de Brenton Tarrant prin unirea vârfului policarului cu cel al degetului arătător, care este considerat un simbol al „supremaţiei albe”. Născut în oraşul Grafton din statul australian New South Wales, Tarrant locuia în oraşul Dunedin, situat la 360 de kilometri de Christchurch. „Deşi se confruntă în prezent cu o singură acuzaţie, îi vor fi aduse şi altele“, a declarat comisarul de poliţie Mike Bush, precizând că detalii despre aceste acuzaţii vor fi comunicate cât de curând posibil.