Matteo Politi avea un atestat de la Ministerul Educației, dar nu se înțelege nimic din el – FOTO

Diploma de licență în Medicină, obținută în Priștina, de parcagiul italian, absolvent de 8 clase, care a operat în România fără drept de liberă practică de la Colegiul Medicilor, ar fi recunoscută de Ministerul Educației, potrivit avocatului acestuia, fostul procuror DIICOT, Ciprian Nastasiu.

Miercuri seara, la audierea lui Matteo Politi, care a fost reținut de polițiști când încerca să părăsească România, avocatul Nastasiu a prezentat un act în limba sârbă,  potrivit căruia clientul său s-a înscris, în 2007, la Universitatea de Medicină din Pristina, pe care ar fi absolvit-o în 2013 cu nota 8, cu „înalta distincție doctor în medicină.” Însă în antetul actului scrie Republica Serbia, iar orașul Priștina se află în Republica Kosovo, stat independent din 2008. Însă, Ministerul Educației din România i-a eliberat lui Matteo Politi un atestat de recunoaștere a studiilor făcute la această Universitate. Singura problemă este modul ambiguu de exprimare din acest document, ceea ce face ca lucrurile să nu fie clare și să lase loc de interpretări, pentru că în atestat se spune că poate munci, dar nu ca medic, și poate face cursuri, dar nu poate studia.

„Prezentul act reprezintă o recunoaștere a studiilor obținute în străinătate, raportată la sistemul de educație din România, în scopul încadrării în muncă și pentru înscrierea la cursuri de formare profesională. Acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesieid de medic și nu este valabil în scopuri academice pentru continuarea studiilor. Titularul documentelor de studii depuse pentru recunoaștere își asumă răspunderea cu privire la autenticitatea acestora. Prezentul atestat a fost solicitat de Matteo Politi”, scrie în atestatul de recunoaștere a studiilor, emis de Ministerul Educației.

În ciuda faptului că Politi susține că de toate documentele s-a ocupat o avocată, căreia el i-a dat procură să-l reprezinte, pe atestat, în subsolul paginii, scrie clar: „Am primit originalul. Matteo Politi”.

Pe numele lui Politi există o plângere pentru înșelăciune, iar anchetatorii îi analizează și întreaga activitate din țara noastră, mai ales că acesta obținuse o parafă de la Direcția de Sănătate Publică și a colaborat cu cinci clinici private.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *