Mazăre cerere BOMBĂ către ANP: Vrea aprobare să se însoare de ziua lui!

Radu Mazăre și-a cerut în căsătorie iubita și urmează să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, de ziua lui pe 5 iulie, a anunțat Mihai, fratele fostului primar al Constanței. Mazăre și-a cerut iubita prin telefon și, la ceremonie, va purta același costum pe care-l poartă în fața instanței.

„El ar vrea la începutul lunii viitoare, când e și ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce cei doi se căsătoresc, urmând ca ei să cunune și să fie nașii colegului lui de celulă, care și el vrea să-și ia prietena în casătorie. O să fie două nunți într-una. Nu o să fie o petrecere. Eu vin, da. Nu știu care e regulamentul, cum pot veni invitații. Trebuie să mă ocup de verighete și mai am și sarcini pe care mi le-a dat”, a declarat Mihai Mazăre, fratele fostului edil.

Mihai Mazăre a explicat și cum fostul primar și-a cerut iubita în căsătorie, pe Roxana: „Prin telefon a cerut-o. Nu cred că a îngenuncheat”.
„El are un costum, cred că o sa ia costumul cu care merge la Înalta Curte și la nuntă. Nu are ce să facă cu două costume acolo. O să folosim același costum. (…) Încă nu s-a decis cine o să fie nași. Nu știe cum se poate face cununia religioasă și dacă poate să vină cu nași, cu preot aici. Din ce știu, sunt 10 persoane care au voie să participe. Familia lui și familia Roxanei, ea urmând să vină spre sfârșitul lunii”, a mai explicat fratele lui Radu Mazăre.
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *