Medic  ATI, de la  Colentina, despre  decesul șefei  UPU  Fetești, ucisă de COVID: “Era  tânără și fără comorbidități. Din păcate, în cazul doamnei doctor, s-a şi suprapus, la un moment dat, şi o infecţie bacteriană, i-am dat antibiotice ţintit”

 Decesul  medicul Mioara Neagu, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, care a  decedat,  la Spitalul Colentina,din  Capitală,   în  urma  infectării cu COVID,  îi  uimește  și  pe  medici. Avea doar 48 de ani, nu avea  comorbidități și  primise  și  tratament  adecvat.

Dr. Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina, a declarat: „Nu avea boli, era foarte tânără, a venit la noi cam după zece zile de evoluţie a bolii, a primit tot ce se putea primi, şi Remdesivir, şi Tocilizumab, ventilaţie. Sunt oameni, nu este singura, care nu au boli asociate, sunt tineri, te debusolează, toată lumea a spus că mortalitatea este în rândul celor peste 65 de ani, iată că nu este aşa. Solidaritatea asta de breaslă, nu că nu am face la fel pentru toţi, dar aici a fost un pic peste, şi psihic, din păcate în cazul doamnei doctor s-a şi suprapus la un moment dat şi o infecţie bacteriană, i-am dat antibiotice ţintit”.

În lista celor peste 10 cadre medicale infectate cu noul coronavirus care au pierdut lupta pentru viaţă este și neurologul  de la  Spitalul  Universitar,  prof. dr. Ovidiu Băjenaru, în vârstă de 63 de ani, care s-a stins la Institutul Matei Balş din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *