Medicul care era de gardă în noaptea masacrului de la Săpoca, amendat cu 1000 de lei

Directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, a anunţat, luni, prima mărusă în cazul Săpoca:  Direcția de Sănătate Publică Buzău l-a amendat cu suma de 1.000 de lei pe medicul de gardă de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca pentru că a pus doi pacienți într-un pat.

„Luni a fost încheiat procesul verbal. A fost aplicată o sancțiune de 1.000 de lei medicului de gardă pentru nerespectarea structurii spațiale funcționale a compartimentelor în conformitate cu structura aprobată”, a declarat Ungureanu, potrivit digi24.ro.

De asemenea, Comisia de disciplină, din cadrul DSP,va verifica ce s-a întâmplat în acea noapte, când unul dintre pacienți a atacat 13 persoane, dintre care cinci au murit.

Ministrul Sorina Pintea a spus că, pe scară ierarhică, toți angajații Spitalului de Psihiatrie Săpoca vor răspunde pentru tragedia de la Buzău.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *