Medicul Gheorghiţă îi dă peste nas lui Cîţu: Relaxările trebuie stabilite de epidemiologi

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, consideră că relaxarea măsurilor restrictive trebuie coroborată cu o accelerare a campaniei de vaccinare, el explicând că prin imunizare scade foarte mult probabilitatea „să avem recădere din punct de vedere epidemiologic”.

„Esenţial este să reducem cât mai mult masa critică a populaţiei receptive. În momentul în care vom relaxa aceste restricţii avem un risc foarte mic de recădere din punct de vedere epidemiologic şi de a reintra într-o perioadă de restricţii”, afirmă medicul.

„Aşa cum s-a întâmplat până la acest moment, orice măsură de relaxare este important să vină la pachet cu o supraveghere foarte atentă din punct de vedere epidemiologic pentru a avea o monitorizare de cel puţin două săptămâni pentru a evidenţia eventualul impact în ceea ce priveşte creşterea numărului de cazuri şi progresiv se pot relaxa şi alte măsuri. Este foarte greu, în plină pandemie, de stabilit un nivel de siguranţă de la care eşti convins că lucrurile nu se pot agrava din punct de vedere epidemiologic. Tocmai din acest motiv este important ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinare pentru că o persoană vaccinată este o persoană care din punct de vedere al receptivităţii faţă se această infecţie este mult mai bine protejată”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

El a explicat că dacă în paralel cu măsurile restrictive se accelerează campania de vaccinare, odată cu relaxarea măsurilor „probabilitatea să avem recădere din punct de vedere epidemiologic scade foarte mult”.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că, dacă se atinge ţinta de vaccinare de 5 milioane de persoane, la 1 iunie se va putea renunţa la masca de protecţie la plajă sau în drumeţiile montane. Premierul anunţă şi facilităţi pentru cei vaccinaţi, respectiv faptul că restaurantele ar putea funcţiona la 100% din capacitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *