Medicul Irinel Popescu susține că este nevinovat și acuză: ‘O înscenare pusă la punct de reprezentanţii DNA’

Directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, Irinel Popescu, susţine că dosarul în care este acuzat că ar fi promis 100.000 de euro anchetatorilor reprezintă „o înscenare pusă la punct extrem de minuţios de către reprezentanţii DNA”.

Afirmaţia sa vine în contextul în care, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a dispus trimiterea în judecată a medicului Irinel Popescu într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul DNA, învestite cu instrumentarea şi soluţionarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat, pentru a se dispune măsuri procesuale favorabile lui (în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri asigurătorii) şi în final soluţii de netrimitere în judecată.
Medicul Irinel Popescu precizează, într-un comunicat, că situaţia prezentată mass-media este „trunchiată, contrară realităţii, menită doar să inducă în eroare opinia publică”.

„În realitate, dosarul ce a făcut obiectul acestui comunicat reprezintă o înscenare pusă la punct extrem de minuţios de către reprezentanţii DNA, fiind relevant ca opinia publică şi reprezentanţii mass-media să cunoască faptul că subsemnatul nu am promis, nu am oferit şi nici nu am dat vreunei persoane o sumă de bani sau alte foloase, pentru a obţine soluţii favorabile în dosarele aflate în instrumentarea organelor de urmărire penală”, arată Irinel Popescu.

El mai susţine că dosarul a fost deschis după ce în cauza în care era cercetat (redeschisă după ce se dispusese de către un procuror DNA o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de el) „toţi experţii, inclusiv expertul DNA, au concluzionat” că, în calitate de preşedinte al CNAS, a respectat „întocmai legea, iar alegaţiile privind presupusa faptă de abuz în serviciu erau vădit nefondate”. „Desigur, pentru că nu a convenit acuzării, expertiza a fost anulată, iar subsemnatului i s-a realizat această înscenare”, afirmă medicul.

„Este regretabilă toată această campanie concertată de discreditare a valorilor româneşti din medii precum educaţional, cultural, medical, juridic, academic şamd., sau a mediului de afaceri cu capital românesc. Este regretabil că, în Romania anului 2021, în anumite cauze, unicul scop al procesului penal, respectiv aflarea adevărului într-o cauză penală, este deturnat în favoarea unor interese obscure ce nu au corespondent în valorile unui stat democratic”, declară medicul Irinel Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *