Meteorologii anunță încălzirea vremii, în plină iarnă
Potrivit prognozei realizată de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarea lună ne așteaptă temperaturi ale aerului cu mult mai ridicate decât normalul perioadei, având în vedere că ne aflăm în plină iarnă. De asemenea,în luna februarie, precipitațiile vor fi excedentare.
În săptămâna 18 – 25 ianuarie, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în extremitatea de nord-vest.
Săptămâna 25 ianuarie – 1 februarie va avea temperaturii medii ale aerului mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente.
În săptămâna 1 – 8 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de sud a țării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general excedentar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 8- 15 februarie va aduce și ea, în cea mai mare parte a țării, valori termice ușor mai crescute decât cele specifice pentru această perioadă.
Precipitații vor fi, în general, în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor excedentare, local.