MFP revine cu o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie
Ministerul Finanțelor Publice lansează cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur – ediția Centenar, destinată exclusiv populației, de data acesta pe trei ani şi la o dobândă de 4,5%.
Titlurile de stat au o valoare nominală de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 1 – 24 august 2018 de la toate unitățile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal; în perioada 1 – 23 august 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A, din mediul urban, iar în perioada 1 – 22 august 2018 din mediul rural.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua şi în lunile următoare, posibil şi cu alte maturități care urmează a fi stabilite după evaluarea interesului manifestat de investitori, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde de lei.
Până acum statul a atras 786 de milioane de lei prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat cu o maturitate pe 5 ani şi o dobândă de 5%. Iniţial, aceste titluri de stat nu puteau fi răscumprate înainte de data scadentă. Pe pagina de internet a MFP a apărut un proiect de ordin prin care titlurile de stat pot fi răscumpărate şi/sau pot face obiectul unui transfer al dreptului de proprietate înainte de scadenţă. Răscumpărarea anticipată se realizează la valoarea nominală cu deducerea cheltuielilor aferente.