Michael Cohen dă în judecată Trump Organization să-i plătească cheltuieli cu avocaţii

Fostul avocat al lui Donald Trump Michael Cohen a dat în judecată Trump Organization, fostul său angajator, căruia-i cere să-i ramburseze cel puţin 1,9 milioane de dolari reprezentând cheltuieli de judecată, relatează AFP.

În plângere, depusă la Curtea Supremă a statului New York, Michael Cohen afirmă că plata cheltuielilor sale cu apărarea era prevăzută printr-un acord încheiat cu Trump Organization – holdingul lui Donald Trump, pe care-l acuză de încălcarea contractului.

Inculpat anul trecut de fraudă bancară şi fiscală şi încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electrorale şi condamnat la trei ani de închisoare în decembrie, după ce a pledat vinovat printr-un acord în vederea reducerii sentinţei, Cohen afirmă în document că Trump Organization i-a plătit iniţial cheltuielile cu avocaţii, de la primele anchete în Congres, în vara lui 2017, şi până în mai 2018.

Însă, din mai 2018, când au apărut primele informaţii despre o colaborare a lui Michael Cohen cu anchetatorii, Trump Organization nu a mai acoperit cheltuielile în justiţie ale fostului om de încredere al miliardarului.

La sfârşitul lui ianuarie 2019, onorariile neplătite ale avocaţilor se ridicau la 1,9 milioane de dolari, se arată în plângere.

Michael Cohen, care a muncit zece ani pentru Donald Trump şi Trump Organization, a recunoscut că a minţit Congresul cu privire la un proiect al unui Trump Tower la Moscova – aflat în centrul anchetei procurorului special Robert Mueller cu privire la o eventuală complicitate cu Rusia în campania prezidenţială a lui Trump în 2016 – şi că a plătit două presupuse amante ale lui Donald Trump pentru ca să păstreze tăcerea.

În cadrul unor audieri în Congres, în ultima săptămână, la care a fost însoţit de avocatul său Lanny Davis, Cohen a repetat că a făcut toate aceste lucruri numai cu scopul de a-l proteja pe Donald Trump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *