Microbuzele București-Ilfov, SUSPENDATE! 100.000 de români afectați!

Transportul public de persoane între Bucureşti şi localităţile din Ilfov va fi suspendat, începând cu data de 31 octombrie, din cauza faptului că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piaţă, a anunţat Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

COTAR îşi cere scuze faţă de clienţii care vor avea de suferit în urma măsurilor de urgenţă pe care transportatorii le vor lua, în zilele următoare, dar îi roagă pe cei afectaţi de această situaţie să înţeleagă de ce se întâmplă aceste lucruri în România. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a decis soarta a peste 100.000 de români care folosesc în fiecare zi autobuzele şi microbuzele între Bucureşti şi localităţile din Ilfov.

În ultimii ani, firmele care operează curse între Bucureşti şi Ilfov au investit peste 20 milioane euro în 170 de autobuze urbane care stau în garaj şi pentru care se plăteşte leasing fără să circule pe vreun traseu. Au trecut şase luni de la desfiinţarea, de către ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a Autorităţii Metropolitane de Transport. Astfel, atribuţiile în privinţa serviicilor de transport persoane Bucureşti-Ilfov s-au transferat, în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public. În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov nu a luat nicio decizie privind atribuirea licenţelor de transport. Specialiştii acestei asociaţii, odată cu preluarea regelementării acestui serviciu, aveau obligaţia să prezinte strategia privind atribuirea licenţelor, un studiu de fundamantare, astfel încât operatorii de transport să îşi pregatească din timp investiţiile în flotele auto. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov nu a luat nicio decizie în privinţa reglementărilor transportului public de persoane intre Bucuresti şi Ilfov si nici nu a rezolvat problema emiterilor de licente pentru acestea. Ordonanţa emisă de Ministrul Lucian Şova nu este în favoarea cetăţenilor. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, care a preluat atribuţiile, nu este competentă să gestioneze acest domeniu. Mai mult, autorităţile nu respectă deciziile justiţiei, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017 prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov. „Refuzul autorităţilor de a derula o procedură transparentă de atribuire a traseelor şi licenţelor, pe rutele de transport între Bucureşti şi Ilfov, ascunde sub preş un abuz ce va urma începând cu 1 ianuarie 2019. Credem că se urmăreşte interesul societăţilor de transport nou înfiinţate şi finanţate de bugetele locale ale primăriilor din oraşele resedinţă de judeţ. Transportatorii nu au primit niciun leu pentru achiziţia de autobuze, suportă integral achiziţia de mijloace de transport. Se încalcă principiul liberei concurenţe privind condiţiile de acces la piaţa transportului de persoane”, a declarat Dan Leasă , prim vicepreşedinte COTAR-filiala Ilfov.

De-alungul timpului au existat acuzații că transportatorii pe ruta București – Ilfov nu respectă legislația, mașinile fiind supra-aglomerate și având probleme tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *