Mihaela Triculescu, de la contabila la firma primariei unei comune, la şefia Anaf

Mihaela Triculescu, noua şefă a este o persoană controversată în judeţul de unde vine. A fost angajată în entităţi apropriate statului, dar nu a fost niciodată functionar public. Inainte de a ajunge la şefia Anaf, a fost practician în insolvenţă şi patroană de firmă. Surse din Dolj spun că, în prezent, ar fi si doctorandă la Universitatea din Bălţi, din Republica Moldova
2011 – Directoare adjunctă la o instituţie cercetată de DNA
În 2011, Mihaela Triculescu era directoare adjunctă a Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj. Şefa sa, Mihaela Cotiga, era acuzată la acel moment că a folosit în mod discreţionar fonduri europene şi guvernamentale.
Potrivit unui raport întocmit de Corpul de Control al Ministerului Muncii, Cotigă ar fi împarţit, după bunul plac, fonduri europene obţinute prin două proiecte derulate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU. Proiectele aveau ca scop instruirea şi consilierea şomerilor din Dolj, Harghita şi Caraş-Severin.
Agenţia Naţională de Integritate a intrat şi ea pe fir şi a constatat că, în calitate de directoare a CRFPA Dolj, Mihaela Cotigă a semnat două contracte și un act adițional, în valoare totală de 527.202 lei, în cadrul a două proiecte – „Informare, consiliere, orientare și formare profesională pentru egalitatea de șanse – INFOCOP” și „Femei competente – femei active pe piața muncii”, în care ea era, in acelasi timp, şi manager de proiect. În opinia ANI, în acest caz ar putea fi vorba de infracțiuni asimilate faptelor de corupție.
În plus, ANI a mai descoperit că, tot în calitate de directoare a CRFP Dolj, Mihaela Cotigă a încheiat 28 de contracte și un act adițional, în valoare totală de 425.703 lei cu SC Pelendava SA, Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia și Cabinetul de avocatură „Albu Mihaela Cristina”, în condițiile în care, în aceeași perioadă, existau contracte de prestări servicii între acestea şi Silviu şi Adrian Cotigă, soţul, respectiv fiul directoarei Cotigă.
Inspectorii ANI au mai aflat că, în anul 2009, Mihaela Cotigă a semnat certificatele de absolvire în calificarea de „formator de formatori” atât pentru soţul, cât şi pentru fiul său.
Raportul ANI a fost contestat de fosta directoare. În februarie 2013, Curtea de Apel Craiova a respins contestația Mihaelei Cotigă, iar hotărârea instanței a fost atacată cu recurs. În decembrie anul trecut, Curtea Supremă a admis recursul Mihaelei Cotigă și a dispus ca instanța din Craiova să rejudece contestația. În prezent, dosarul se afă pe rolul Curții de Apel Craiova.
Mihaela Triculescu nega la momentul respectiv vreo ilegalitate şi îi lua apărarea colegei sale. Reporterii ziarului Adevărul susţineau, la acel moment că directoarea adjunctă a instituţiei, Mihaela Triculescu, s-ar fi dovedit avocata de ocazie a Mihaelei Cotiga: „Nu au fost descoperite nereguli şi nu a fost niciun control”, a spus subalterna Mihaelei Cotigă.
2015 – Contabila unei firma a primariei Carcea, Dolj
In 2015, pe Mihaela Triculescu o regasim intr-o firma cu acionariat majoritar de stat. Ea semna documentele fiscale ale companiei care trebuiau depuse la institutiile fiscale pentru comnapna SC SERVICII PUBLICE CARECA SRL. societate al crui actionar majoritar este chiar primaria Carcea.
http://www.primariacarcea.ro/HOT2015/ANEXA-2-LA-HCL-29.pdf?fbclid=IwAR0lmjb9RSNVlx8InHH-MsNYhcBoYZlvkT89mYphmTHYZ8jv1cZWbNvtTe0
Tot in aceasta perioada, Mihaela Ticulescu spune ca a sustinut mai multe examene pentru a accede in structurile ANAF, nu mai putin de cinci incercari a avut. De fiecare data a picat pentru ca ar fi cazut la proba orala.
2016 – Lansare in afaceri
Din 2016, Mihaela Triculescu se lanseaza in afaceri fiscale.
Infiinteaza, in octombrie, PERFECT BALANCE PROFESIONAL SRL cu sediul in Craiova care urma să presteze „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. În cele doua luni de activitate din 2016 nu a avut mari realizari, dar în 2017 a reuşit să înregistreze un profit net de 70.911 lei, la o cifră de afaceri de 94.282 lei. La jumatatea anului 2017 iese din societate ca actionar majoritar cand renunta la o parte dintre participatiuni, pentru ca in 2018 sa revina in ea complet. In noiembrie 2018 renunta, din nou, definitiv la a mai face parte din actionariat.
In iunie 2018, preia o societate cu datorii careia ii schimba numele si sediul social – Inspire General SRL – firma de hoteluri si restaurante, din care iese tot in noiembrie 2018.
In iulie 2017, Mihaela TICULESCU înfiinţează, ca unic actionar, firma ANGELO MEDIA SOFT SRL cu obiect de activitate „activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”
Nici aceasta nu a desfasurat activitate financiara de la infiintare pana in prezent.