Milioane de doze stau în depozite și urmează să expire, România are cea mai mică rată de vaccinare, iar Cîțu bate câmpii: Ne îndreptăm spre administrarea unei a treia doze

România se îndreaptă spre introducerea administrării unei a treia doze de vaccin împotriva COVID-19, a declarat marți premierul Florin Cîțu. „Așa arată direcția în care merg discuțiile”, a afirmat Cîțu.

Cîțu a făcut aceste declarații întrebat de jurnaliști despre stocurile mari de vaccin anti-COVID, spunând că ac hiziția unui număr mare de doze se justifică și prin necesitatea celei de a treia doze.

Întrebat de jurnaliști dacă a fost luată o decizie privind administrarea unei a treia doze de vaccin, Cîțu a răspuns: „Așteptăm o decizie. Specialiștii ne vor spune exact, nu sunt eu în măsură. Așa arată direcția în care care merg discuțiile”.

Chestionat, de asemenea, cum se pregătesc autoritățile pentru valul 4 al pandemiei, Cîțu a răspuns: „Pregătirea este vaccinarea”.

Compania Pfizer caută să obţină în următoarea lună aprobarea organismului american de reglementare a medicamentelor, FDA, pentru a treia doză a vacinului său anti-Covid.

România a folosit până acum puțin peste jumătate din cele peste 17,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID primite de la Uniunea Europeană și a donat peste 550.000 de doze, mare parte către Republica Moldova, în timp ce alte 1,17 milioane de doze au fost vândute către Danemarca. Aproape 2 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au termen de expirare până la finalul lui septembrie, arată datele transmise de autorități la solicitarea HotNews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *