Ministerul Sănătăţii anunță: La doi din cei trei bebeluși internați la  „Grigore Alexandrescu” a fost confirmată prezența stafilococului auriu’

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că la doi din cei trei bebeluși  rămași internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a fost confirmată prezența stafilococului auriu. Potrivit aceleiași surse,  a fost depistat stafilococ coagulazo pozitiv și în cazul unei moașe.

„Din cele cinci cazuri, doi copii au fost externați, iar din cei trei copii internați în prezent la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, două cazuri au fost confirmate cu stafilococ MRSA, iar in cel de-al 3-lea caz rezultatul este negativ”, se arată în comunicat.

În scopul efectuării unor analize amănunțite, au fost prelevate 48 de probe până la acest moment.

Reprezentanții ministerului preciează, însă, că acest stafilococ diferă de MRSA, depistat în cazul bebelușilor. Rezultatele celorlalte probe prelevate au indicat lipsa MRSA.

„În cadrul verificării au fost prelevate zilele trecute un număr de 48 de probe de sanitație, exudate nazale și probe de apă sterilă. Rezultatele au relevat lipsa MRSA la toate probele efectuate, cu o excepție. S-a depistat prezența stafilococului coagulazo pozitiv la una dintre moașe. Acest stafilocococ este diferit de MRSA, de cel depistat în cazul nou-născutilor, iar în cazul personalului purtător este necesară respectarea măsurilor de protecție standard prevăzute în norme”, se maia arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

De asemenea, potrivit Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică București va continua verificările foilor de observație pentru toți copiii născuți în maternitatea Giulești în perioada sărbătorilor pascale.

„Echipa DSPMB a prelevat astăzi (vineri, n.r.) noi probe: 20 de exudate nazale, 10 teste mâini personal si 18 teste aeromicroflora. De asemenea, continuă verificările foilor de observație ale tuturor copiilor născuți în această maternitate, în perioada 25.03.2019-30.04.2019, precum și a măsurilor de dezinfecție și sterilizare”,  se precizează în comunicat.

Verificările cadrelor abilitate ale DSPMB vor continua până în data de 15 mai.

Potrivit aceluiași comunicat, „o echipă formată din inspectori sanitari și medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epistemologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București -DSPMB, realizează, in perioada 08.05-15.05.2019, o acțiune de control la Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”.

La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu au fost internati 5 copii născuți prin cezariana la Spitalului Clinic de Obstetrică si Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”, în perioada 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infecții stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate și internați ulterior în alte unități sanitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *