Ministrul de Interne italian anunţă la Moscova că se gândeşte să candideze la preşedinţia Comisiei Europene
Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a declarat că ontenţionează să candideze la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în urma alegerilor din mai 2019, scrie cotidianul La Repubblica, citat de Le Figaro.
”Este adevărat, prieteni din mai multe ţări europeni mi-o cer”, a răspuns şeful Ligii (extremă dreapta) unei întrebări în acest sens din partea cotidianului italian.
”Mai e mult până în mai. Vom vedea, reflectez”, a spus Salvini.
Declaraţia liderului extremei drepte italiene pare o lovitură aplicată Comisiei, în contextul în care Bruxellesul examinează proiectul bugetului Italiei pe 2019 şi s-ar pregăti, potrivit unui oficial guvernamental de rang înalt, să declanşeze o procedură împotriva Romei cu privire la încălcarea reglementărilor bugetare europene.
Vicepreşedintele Consiliului italian de Miniştri a mai declarat miercuri, într-o vizită la Moscova, că ţara sa se opune prelungirii sancţiunilor impuse de către Uniunea Europeană Rusiei.