Ministrul Finanţelor se ceartă cu Cîţu pe banii românilor

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, răspunde la acuzațiile liderului PNL, Florin Cîțu, cel care a spus că pe final de an România ar putea intra în criză și am putea fi nevoiți să apelăm la un ajutor din partea FMI. Câciu a precizat că nici nu se pune problema, asta pentru că România este stabilă.

„Plătește mai mult anul acesta pentru că dobânzile sunt și pe împrumuturile din anii trecuți.

În ultimii doi ani, România a împrumutat peste 57 de miliarde, iar aceste împrumuturi sunt purtătoare de dobânzi.

Nu, nu există riscul de a apela la FMI! Nu există nici risc de recesiune! Haideți să lămurim pentru economiștii care se pricep. (…) Aș vrea să observați o chestie: cursul valutar de astăzi este mai mic decât în noiembrie. Nu este mare diferența, dar situația României este una grea, nu am venit la guvernare considerând că suntem în paradis,

Nu înțeleg de unde începem cu astfel de afirmații, de ce se fac astfel de acuzații doar am fost cu toții acolo, am fost cu toții în Parlament. Eu sunt dispus să merg în coaliție să discutăm”, a spus Adrian Câciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.