Ministrul Justiției, Anunț De Ultimă Oră Despre DNA!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și-a spus în această dimineață punctul de vedere vis-a-vis de cum ar trebui să fie viitorul șef al DNA, asta după ce vineri a anunțat că reia procedura de numire întrucât nici unul dintre cei patru procurori înscriși în cursă nu a îndeplinit condițiile.

„Același sfat pe care l-am avut și în precedent: să se înscrie cât mai mulți procurori care îndeplinesc condițiile legale și să-și facă programul managerial din care să rezulte starea de fapt actuală a DNA, din care să rezulte măsurile de îmbunătățire a activității și un grafic privind realizarea măsurilor de îmbunătățire a activității. Un program managerial obligatoriu trebuie să cuprindă radiografia autorității DNA, măsurile și graficul de realizare a respectivelor măsuri. Nu poți face o chestiune descriptivă – ce e DNA și cât de bine a funcționat până în prezent”, a declarat Toader.

Vineri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că a declanșat din nou procedura de numire a unui procuror șef la DNA. Astfel că doritorii își pot depune dosarele la MJ în perioada 6 – 29 august. Tudorel Toader a schimbat din mers și modalitatea de selecție, astfel că nu se va mai constitui o Comisie, iar interviurile, programate a fi susținute în perioada 3-5 septembrie, vor fi făcute cu el însuși. Ulterior, pe data de 6 septembrie, Toader va afișa rezultatele pe ușa ministerului. Dacă va fi vreun câștigător atunci acesta va fi trimis la CSM pentru aviz și ulterior la președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a venit la prima oră la Ministerul Justiției în ziua în care se așteapta nominalizarea unui nou șef la DNA după revocarea Laurei Codruța Kovesi. Toader a admis încă de la început că este posibil ca procedura să se reia dacă nu ajunge la o concluzie clară în privința unui candidat din cei patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *