Ministrul Justiţiei cere date confidenţiale de la Parlament, dar nu ştie în ce an suntem!

Stelian Ion nu se dezice. După ce a aruncat Justiţia în aer, ministrul a trimis două adrese, una către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi alta către Biroul permanent al Senatului în care solicită Parlamentului să se implice în implementarea recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupţiei, şapte dintre acestea vizând integritatea membrilor Legislativului şi să comunice acţiunile întreprinse până pe data de…29 februarie, deși 2021 nu este an bisect, pentru a putea fi valorificate cu prilejul reuniunii plenare a GRECO care va avea loc în perioada 22 – 26 martie.

Ministrul Justiţiei face o serie de sugestii Legislativului, în solicitare, oferind şi exemplele practicate de alte state.

Solicitarea Ministerului Justiţiei privind implementarea recomandărilor formulate de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), în cadrul rundei a patra de evaluare apare pe ordinea de zi a Biroului permanent al Senatului de marţi, de la ora 11.00.

Stelian Ion precizează că în contextul în care noul Parlament a fost învestit pe 21 decembrie anul trecut, cât şi faptul că „din totalul de 9 recomandări ale GRECO apreciate ca parţia implementate sau neimplementate, 7 vizează integritatea membrilor Parlamentului, propunem reevaluarea demersului de implicare a Parlamentului în implementarea recomandărilor restante şi vă adresă rugămintea de a ne comunica eventualele măsuri întreprinse până la data de 29 februarie a.c., pentru a lue putea valorifica cu ocazia reuniunii plenare a GRECO din perioada 22 – 26 martie 2021″.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *