Ministrul Sănătăţii a DECIS: La orele de educaţie fizică DOAR cu mască!

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a primit o adresă de la Ministerul Sănătății în care se „susține ferm” că la orele de sport în sală trebuie ca elevii să poarte mască.

Răspunsul Ministerului Sănătății vine ca urmare a solicitărilor făcute atât de ministrul educației, Sorin Câmpeanu, cât și de Federația Asociațiilor de Părinți și de sindicatele din învățământ ca la orele de educație fizică elevii să nu fie obligați să poarte mască.

„Îmi place să cred că nu pune cineva această creștere (n.r. – a ratei de infectare) pe seama orelor de sport sau a școlii în general”, a declarat Sorin Câmpeanu, după ce a primit adresa de la Ministerul Sănătății. Câmpeanu a precizat că va continua demersurile pentru ca la orele de educație fizică elevii să nu fie obligați să poarte masca.

În ceea ce privește orele de de sport din exterior, Ministerul Sănătății nu face precizări clare, însă susține că riscul de transmitere e mare atunci când se face efort susținut. În aceste condiții, România este singura țară din Uniunea Europeană care a impus la nivel național obligativitatea purtării măștii la orele de educație fizică și sport, fără a introduce excepții care să ia în considerare vârsta elevilor sau locul unde se desfășoară ora, informează Edupedu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *