Ministrul Transporturilor, scandal cu proiectanţii: Nu mai trebuie materiale de slabă calitate, doar pe principiul că merge şi aşa!

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, le-a transmis miercuri proiectanților care lucrează la obiectivele de infrastructură rutieră că nu mai acceptă documentații făcute prost: Nu mai trebuie să fie livrate materiale de slabă calitate, doar pe principiul că „merge și așa”.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, s-a întâlnit miercuri cu proiectanții care lucrează la obiectivele de infrastructură rutieră.

„Le-am cerut determinare și profesionalism pentru că munca lor este o etapă foarte importantă în cadrul unui proiect de infrastructură și de ea depinde derularea întregului obiectiv. Avem mulți specialiști buni în acest domeniu, iar pregătirea lor trebuie valorificată prin proiectele de infrastructură pe care le vom dezvolta în următorii ani”, a spus ministrul.

Cătălin Drulă le-a cerut proiectanților să nu livreze materiale de slabă calitate. „Știu că și etapa de proiectare poate fi făcută profesionist, astfel încât proiectele de infrastructură să fie implementate la timp. De aceea o să pun accent pe dezvoltarea capacității administrative. Nu mai trebuie să fie livrate materiale de slabă calitate, doar pe principiul că merge şi aşa „, a mai spus ministrul.

Acesta a adăugat că s-a mirat „de multe ori că nu există o voce mai puternică a industriei, a industriei de construcții sau de proiectare care să contribuie la întocmirea corectă a caietelor de sarcini, la condițiile contractuale, astfel încât să nu ne mai furăm căciula. Nu e normal ca statul să lanseze tot felul de proceduri de achiziție publică și la sfârșitul lor să nu avem rezultatele pe care le dorim, că proiectul se blochează la jumătate sau nu se poate finaliza”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *