„Miss Hitler”, printre membrii unei reţele neonaziste destructurate de autorităţile italiene

Autorităţile italiene au percheziţionat casele a 19 persoane suspectate a fi extremiste, care ar fi plănuit să înfiinţeze un grup xenofob şi antisemit, transmite agenţia italiană de presă ANSA. Potrivit anchetatorilor citaţi de agenţie, organizaţia s-ar numi Partidul Naţional Socialist Italian al Muncitorilor şi are deviza „Invizibil, tărcut şi letal”. Astfel de formaţiuni sunt ilegale în Italia din anii ’50.

Forţele antimafia şi antiteroriste ale ţării investigau grupul, care are legături cu organizaţii similare din Marea Britanie, Portugalia, Spania şi Grecia, de doi ani. Investigaţia a scos la iveală „o arie uriaşă şi variată de subiecte, persoane din locuri diferite, unite de acelaşi fanatism ideologic şi dornice să creeze o mişcare deschisă pro-nazistă, xenofobă şi antisemită”, potrivit unui comunicat al poliţiei. Printre suspecţii arestaţi se numără un lucrător administrativ din Padova, fără cazier. Femeia, numită „Sergentul Major al lui Hitler” pare să fi fost un membru important al grupului.

Un alt suspect este o tânără siciliană, Francesca Rizzi, care a ajuns în articolele de presă cu supranumele „Miss Hitler”, femeia de 26 de ani câştigând un concurs de „miss” cu acelaşi nume pe reţeaua socială VK, din Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *