NASA lucrează la nou avion revoluționar de pasageri, „fiul modelului Concorde”. Va parcurge distanța New York-Londra în doar 3 ore, în 2022

Agenția Spațială americană NASA vrea să dea lovitura pe plan mondial, cu noul său avion supersonic de pasageri, care va depăși viteza sunetului. El este denumit ”fiul modelului Concorde” și va intra în teste de zbor în anul 2022.

Gigantul aerospațial Lockheed Martin desfășoară lucrările de montaj într-un hangar, în Palmdale, California, unde va fi construită noua aeronavă revoluționară X-59 Quiet SuperSonic Technology sau QueSST, potrivit The Sun.

NASA a anunțat că va începe testele în cursul anului viitor. Odată finalizat noul model X-59 va zbura cu viteza de croazieră de 1,4 Mach, putând survola atmosfera la o altitudine de 16.700 de metri.

Chiar dacă a fost asemănat cu modelul Concorde, totuși X-59 nu va produce mult zgomot, așa cum făcea predecesorul său, ci doar 60 de decibeli (la sol).

Inginerii aliniază cu precizie toate componentele avionului. Iar ”totul se potrivește precum piesele de Lego”, a declarat David Richardson de la Lockheed Martin.

Costul întregului program al construirii noului avion supersonic, ținut departe de ochii lumii, ajunge la suma de 247,5 milioane de dolari. Odată terminat, X-59 se așteaptă să aibă 28,6 metri lungime, iar anvergura aripilor de 9 metri.

Aeronava de pasageri va avea o greutate de 14,65 tone și va fi propulsată de doar un motor general electric tip F414. El va fi cu adevărat un nou avion de top din industria aviatică, putând străbate distanța dintre New York și Londra, în doar maximum 3 ore și 40 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *