NATO restrânge accesul în cartierul general diplomaţilor din Belarus, după deturnarea avionului Ryanair
NATO a decis să restrângă accesul în sediul Alianţei Nord-Atlantice diplomaţilor din Belarus, un stat membru al Parteneriatului Euro-Atlantic, pentru a sancţiona astfel decizia Minskului de a deturna un avion de linie Ryanair cu scopul de a-l aresta pe opozantul Roman Protasevici, a anunţat luni secretarul general al blocului militar, Jens Stoltenberg, relatează AFP.
”Am decis să limităm accesul personalului belarus în carterul general al NATO” de la Bruxelles, a anunţat într-o conferinţă de presă norvegianul Jens Stoltenberg.
”Aliaţii au condamnat ferm o încălcare a reglementărilor internaţionale şi un atac împotriva libertţii de exprimare” ale autorităţilor belaruse, a amintit el.
”Salutăm sancţiunile impuse de aliaţii NATO, inclusiv restricţiile accesului impuse companiilor din Belarus, şi cerem eliberarea imediată a persoanelor arestate”, a adăugat el.
Belarusul a obligat la 23 mai un avion aparţinând companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair, care asigura o legătură de la Atena la Vilnius, să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă.
Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici, şi partenera sa rusoaică Sofia Sapega, au fost arestaţi.
UE, dintre ale cărei state membre 22 sunt şi membre NATO, a decis să interzică intrarea în spaţiul aerian european al copaniilor aeriene belaruse şi a recomandat copaniilor aeriene europene să evite spaţiul aerian belarus.
Liderii europeni au cerut de asemena să se pregătească sancţiuni economice – sectoriale – vizând regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Aceste sancţiuni urmează să fie prezentate miniştrilor de Externe UE la o reuniune prevăzută la 21 iunie, la Luxemburg.
Belarusul a deschis o misiune diplomatică la NATO în aprilie 1998, la şase ani după ce a aderat la Consiliul Cooperării Nord-Atlantice, care a devenit în 1997 Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, un forum care reuneşte toate ţările aliate şi partenere din zona euro-atlantică.
Coperarea bilaterală a început în 1995, când Belarusul a aderat la Programul Parteneriatul pentru Pace, notează AFP, preluată de news.ro.
Acesta permite cetăţenilor belaruşi să se foremeze în state membre NATO în vederea ”pregătirii civile a gestionării crizelor, controlul armamentului, apărarea aeriană, controlul circulaţiei aeriene, telecomunicaţii, prelucrarea informaţiilor, formare lingvistică şi formare militară”, precizează NATO.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că obligarea de către Belarus a unui avion civil să aterizeze forţat este un gest care „poate fi introdus în categoria pirateriei la nivel de stat”. „(…) apelăm şi pe această cale la eliberarea imediată a lui Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega, ca şi a celor foarte mulţi prizonieri politici din Belarus. De asemenea, facem un apel către autorităţile din Belarus să demonstreze respect deplin pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv dreptul la liberă exprimare, inclusiv la dreptul fundamental de a putea protesta paşnic pentru cauzele pe care cetăţenii din Belarus le îmbrăţişează”, susţine Geoană.
„Această aterizare forţată a unui avion civil, cu pasageri civili, de către Belarus a pus în pericol vieţile pasagerilor şi a echipajului, acest act este inacceptabil şi violează în modul cel mai serios toate normele care guvernează aviaţia civilă. Acest gest poate fi introdus în categoria pirateriei la nivel de stat. Este un incident care ne arată modul în care regimul de la Minsk se opune principiilor şi drepturilor democratice fundamentale”, a declarat, luni, Mircea Geoană.
El a adăugat că NATO a salutat public, inclusiv secretarul general, deciziile pe care Uniunea Europeană le-a adoptat cu privire la acest incident.
„Uniunea Europeană are la dispoziţie instrumente diversificate, inclusiv de tipul sancţiunilor economice, NATO nu are acest tip de instrumente şi de aceea sunt în favoarea unei anchete internaţionale care să aducă întreagă lumină şi transparenţă în jurul acestui incident. De asemenea, apelăm şi pe această cale la eliberarea imediată a lui Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega, ca şi a celor foarte mulţi prizonieri politici din Belarus.
De asemenea, facem un apel către autorităţile din Belarus să demonstreze respect deplin pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv dreptul la liberă exprimare, inclusiv la dreptul fundamental de a putea protesta paşnic pentru cauzele pe care cetăţenii din Belarus le îmbrăţişează. Este pentru poporul din Belarus să-şi aleagă calea şi drumul de urmat în viitor, dar toţi aliaţii NATO susţin şi susţinem un Belarus suveran şi independent, de aceea din punct de vedere al limbajului folosit de către NATO în comunicatul oficial al Consiliului Nord-Atlantic această condamnare este neechivocă, fermă şi fără nicio urmă de ambiguitate”, a subliniat Geoană.
Belarusul a obligat la 23 mai un avion aparţinând companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair, care asigura o legătură de la Atena la Vilnius, să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă.
Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi partenera sa rusoaică Sofia Sapega, au fost arestaţi.
UE, dintre ale cărei state membre 22 sunt şi membre NATO, a decis să interzică intrarea în spaţiul aerian european al copaniilor aeriene belaruse şi a recomandat copaniilor aeriene europene să evite spaţiul aerian belarus.
Liderii europeni au cerut de asemena să se pregătească sancţiuni economice – sectoriale – vizând regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Aceste sancţiuni urmează să fie prezentate miniştrilor de Externe UE la o reuniune prevăzută la 21 iunie, la Luxemburg.