NATO şi Rusia nu au ajuns la niciun acord privind Tratatul Forţelor Nucleare. Moscova denunţă sistemul balistic din România

Vineri, la Bruxelles, s-a derulat o reuniune a Consiliului NATO-Rusia, tema centrală fiind situaţia Tratatului INF. Reprezentanţii statelor membre NATO au cerut Moscovei să renunţe până pe 2 februarie la noile sisteme de rachete de croazieră care pot transporta ogive nucleare. Dacă Moscova nu se va conforma, Administraţia Donald Trump va iniţia procedurile de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.

„Tratatul INF este în pericol real. Cu cât Rusia va reveni mai curând la respectarea Tratatului, cu atât va fi mai bine. Tratatul nu are nicio valoare dacă nu este respectat; problema sunt rachetele ruse din Europa”, a declarat după reuniune Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

La rândul său, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a declarat în cursul reuniunii că Statele Unite încalcă de fapt Tratatul INF prin instalarea sistemelor balistice în România, au afirmat diplomaţi NATO citaţi de agenţia de presă Reuters. În plus, Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite de reactivarea planului privind sistemul balistic spaţial.

NATO susţine că sistemele antibalistice din România au rolul de a contracara ameninţările Iranului.

Alianţa Nord-Atlantică va aplica măsuri defensive „proporţionate” pentru a contracara acţiunile Rusiei, care încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin instalarea unor sisteme de rachete nucleare ce pot fi utilizate contra Europei, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

„Vom lua decizii proporţionate şi defensive. Dacă vom permite Rusiei să continue încălcarea Tratatului INF, va fi subminată respectarea nu doar a acestui acord, ci a tuturor acordurilor privind controlul armamentului”, a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat site-ului Politico.eu cu ocazia Forumului Economic Mondial Davos.

Stoltenberg a acuzat Rusia că „a dezvoltat şi a instalat noi sisteme balistice, mobile, greu de localizat, care pot transporta ogive nucleare şi pot ataca oraşe europene fără prea mult timp de avertizare”. Acest lucru înseamnă că s-a redus zona de evitare a utilizării bombelor atomice într-un conflict, a subliniat Stoltenberg.

Reuniunea Consiliului NATO-Rusia are rolul de a fi purtate discuţii „despre Tratatul INF”, iar aliaţii din cadrul NATO „vor putea cere Rusiei să revină la respectarea Tratatului într-un mod verificabil şi transparent”. „Eu cred puternic în dialogul cu Rusia, mai ales în vremuri dificile, aşa cum sunt cele de acum. Este foarte important să discutăm şi să încercăm să identificăm soluţii politice, întrucât nu vrem o nouă cursă a înarmării. Ştim că nu vrem un nou Război Rece”, a insistat secretarul general NATO.

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International. Imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.

Rusia continuă să încalce în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent un oficial din cadrul Administraţiei Donald Trump, în contextul negocierilor americano-ruse aflate în curs la Geneva. Diplomaţi americani şi ruşi s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, din care preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia de retragere a Statelor Unite.

„Reuniunea a fost dezolantă deoarece este clar că Rusia continuă să încalce flagrant Tratatul INF şi nu a venit pregătită să explice cum poate reveni la respectarea acordului. Mesajul nostru a fost clar: Rusia trebuie să distrugă sistemul balistic ilegal”, a declarat Andrea Thompson, subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului şi Securitate internaţională.

Rusia va reacţiona simetric în cazul în care Statele Unite vor dezvolta noi tipuri de rachete după eventuala retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a avertizat în decembrie 2018 preşedintele rus Vladimir Putin, observând că Pentagonul are deja în planul bugetar un proiect balistic. Vladimir Putin a afirmat că, înaintea anunţului preşedintelui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul INF, Congresul alocase fonduri pentru dezvoltarea unor noi rachete nucleare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *