Negoiţă, despre candidatura șefei PSD la prezidențiale: “E o glumă tristă. Niciodată nu am să o votez pe doamna Dăncilă”

Primarului Sectorului 3 al Capitalei, PSD-istul Robert Negoiță, a declarat, marți seara, referitor la candidatura lui Dăncilă la prezidențiale că o consideră “o glumă neinteresantă”. Mai mult, Negoiță a precizat că nu o va vota niciodată pe Dăncilă, nici acum, nici în viețile viitoare, dacă există reîncarnare.

”Mi se pare o glumă destul de neinteresantă că gluma trebuie să te facă să râzi, adică să zâmbeşti. E o glumă tristă şi faptul că aceşti oameni conduc România e şi mai trist şi nu aş vrea să creadă cineva că am o chestiune personală, chiar respect foarte mult electoratul PSD, respect foarte mult acest partid pentru ce a însemnat el până la un moment dat. Deja, de ceva timp, se vede o lipsă de busolă, dar o chestie atât de evidentă, încât cei care tac, pentru că sunt mulţi care văd şi tac, încep să devină complici”, a declarat Negoiţă.

În calitatea sa de președinte al Asociației Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a criticat atât pe premierul Viorica Dăncilă, cât și pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, pentru faptul că nu și-au respectat promisiunile.

”Ce să vă zic? Că vin de la Ministerul de Finanţe? Doamna Dăncilă, candidatul PSD la prezidenţiale, ne-a minţit când ne-a spus «Da, stimaţi colegi, domnule primar, mergeţi liniştiţi, vi se vor înapoia banii care vi s-au luat pe primele trei luni ale anului», iar domnul Teodorovici nu se opreşte să ne cheme în diverse locuri, la diferite întâlniri în care să încerce să ne convingă că nu are de unde să ne dea banii şi că să fim de acord să mai taie din banii care ne-au fost luaţi. Ori, un candidat la prezidenţiale, înainte de orice, trebuie să fie un om serios. Dom’le, am promis, îmi respect promisiunea. La ce ne mai cheamă la tot felul de întâlniri?”, a afirmat primarul Sectorului 3 al Capitalei.

Acesta a mai precizat că toţi primarii sunt afectaţi de deciziile Guvernului și că există situații în care nu se vor putea face investiții.

”Toţi primarii sunt afectaţi de această decizie. PSD are 60 la sută din primarii de municipii. Stiţi care e problema astăzi? Că din cei 60 la sută, adică vreo 6o si ceva de primari de municipii sunt PSD, iar problema principală e că vreo 40 sunt la primul mandat, cu bugetele distruse pentru că niciun guvern nu şi-a permis să distrugă bugetele locale aşa cum a făcut actualul guvern. Aceşti colegi primari nu că nu vor putea face investiţii, nu, nu vor putea asigura serviciile publice. Sunt deja grav afectate. L-am invitat pe domnul Dragnea la Asociaţia Municipiilor şi a încercat să ne păcălească, să ne.. După ce i-am pus cifrele pe masă a spus că ce treabă are el cu bugetul. Cat de ticalos să fii?”, a mai spus robert Negoiță.

Referitor la modul în care s-a victimizat Dăncilă în CEx, când a afirmat că a fost izolată la Palatul Victoria şi că deciziile se luau în altă parte, Negoiţă a spus: ”Un om normal, vertical, un lider, nu acceptă niciodată aşa ceva. Ce ne spune dânsa dovedeşte că e un om slab, fără coloană vertebrală, care acceptă umilinţe de acest fel. România nu are aşa ceva. Un astfel de tip de bătaie de joc nu poate accepta un om care are o minima coloană vertebrală. Şi vă spun, nu am cum să votez vreodată, dacă există reîncarnare şi o să am 50 de vieţi, niciodată nu am să o votez pe doamna Dăncilă doar pentru ce mi-a spus în seara asta. Un om vertical, un lider, nu acceptă niciodată o astfel de bătaie de joc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *