Neuronul singuratic lovește: Omul condamnatului Voiculescu în Parlamentul European susține că minoritățile sexuale au avut un „defileu” la București

Europarlamentarul PSD Maria Grapini susţine că, în România, minorităţile sexuale nu sunt discriminate. „Nu există, din punctul meu de vedere, nici în România, recent a fost un defileu cu aceste persoane aparţinând minorităţilor, nu există o discriminare, nu-i dă nimeni afară din avion, din sala de teatru, din tramvai sau de oriunde”, afirmă Grapini. Ea adaugă că se simte „discriminată” ca majoritară în ţara sa.

Defileu, în limba română, nu cea vorbită de Grapini, defileu este o vale îngustă și adâncă, cu versanți abrupți, de obicei creat prin eroziune de către apele curgătoare ale unui râu sau fluviu, constituind o cale naturală de trecere între munți

Mai mult, eurodeputata socialistă Maria Grapini a susţinut, la RFI, că a ajuns să se simtă discriminată în propria ţară, ca reprezentantă a majorităţii.

„Argumentarea rezoluţiei este incorectă, spune că această rezoluţie apare ca o nevoie, pentru că persoanele aparţinând acestei minorităţi sunt discriminate din punct de vedere social, economic, sanitar, inclusiv din punct de vedere cultural. Al doilea lucru: au la bază un studiu, eu am cerut pe baza transparenţei de care tot spunem că trebuie să folosim transparenţa în instituţiile europene, am cerut să văd cine a făcut studiul şi ce eşantion a fost luat, pentru că este foarte important, dacă studiul a fost făcut doar pe un eşantion al minorităţii, evident că este într-un anumit sens. Nu am primit nici acest răspuns. Nu există, din punctul meu de vedere, nici în România, recent a fost un defileu cu aceste persoane aparţinând minorităţilor, nu există o discriminare, nu-i dă nimeni afară din avion, din sala de teatru, din tramvai sau de oriunde. Deci argumentarea a fost extraordinar de proastă”, a declarat Grapini.

Ea a afirmat că s-a săturat ca „instituţiile europene să intre în subsidiarităţi”.

„Eu m-am săturat ca instituţiile europene să intre în subsidiarităţi. Există state naţionale şi independente, avem constituţii, avem parlamente naţionale. Fiecare ţară să-şi stabilească prin Parlament drepturile cetăţenilor. Sunt de acord ca toată lumea să aibă acelaşi drept, dar eu mă simt ca o majoritară în ţara mea discriminată, pentru că nu facem decât legi şi în Parlamentul European le-am spus: voi semna şi voi vota vreo rezoluţie, când apare o rezoluţie şi pentru majorităţi”, a arătat Grapini.

Parlamentul European (PE) a adoptat cu 387 voturi pentru, 123 de abţineri şi 161 voturi împotrivă Rezoluţia privind drepturile LGBTIQ în Europa, care reprezintă un semnal politic puternic către Comisia Europeană şi statele membre UE. Rezoluţia cere, printre altele, respectarea dreptului la viaţă de familie şi căsătorie, recunoaşterea statutului parental pentru persoanele LGBTI şi protejarea acestora de discriminare, hărţuire şi violenţă.

Parlamentul European atrage atenţia şi asupra ţării noastre, cerând „Comisiei Europene să ia măsuri împotriva României pentru eşecul său repetat de a respecta hotărârea CJUE în speţa Coman, Hamilton şi Asociaţia ACCEPT şi pentru lipsa remediilor legale care au obligat reclamanţii să se adreseze la CEDO pentru apărarea dreptului lor şi compensaţii.” (punctul 10 al Rezoluţiei PE).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *