New York Times: Trump ar fi evocat în mai multe rânduri, anul trecut, retragerea SUA din NATO

NATO Secretary General Jens Stoltenberg (R) and US President Donald Trump take a seat during a working dinner meeting at the NATO (North Atlantic Treaty Organization) headquarters in Brussels on May 25, 2017 during a NATO summit. / AFP PHOTO / POOL / Matt Dunham (Photo credit should read MATT DUNHAM/AFP/Getty Images)
Președintele american Donald Trump a vorbit de mai multe ori în 2018, în discuții private, despre retragerea Statelor Unite din NATO, scrie New York Times, citând înalți oficiali ai administrației americane.
Există puține lucruri pe care președintele Vladimir Putin și le dorește mai mult decât slăbirea NATO, alianța militară dintre Statele Unite, Europa și Canada, care a împiedicat agresiunea sovietică și rusă timp de 70 de ani. Anul trecut, președintele Trump a sugerat o mișcare echivalentă cu distrugerea NATO: retragerea Statelor Unite din Organizația Nord-Atlantică, scrie cotidianul „The New York Times“.
Oficialii de rang înalt din cadrul administrației SUA au declarat pentru publicația americană că, de mai multe ori, în cursul anului 2018, Trump a declarat, în discuții private, că dorește să se retragă din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Actuali și fostii oficiali, susținători ai Alianței, au declarat că se temeau că Trump ar putea reveni la amenințarea sa deoarece cheltuielile militare ale statelor aliate au continuat să rămână sub obiectivele cerute de liderul de la Casa Albă în timpul summit-ului NATO de la Bruxelles din vara anului trecut.
La acel moment, echipa de securitate națională a lui Trump, inclusiv Jim Mattis, secretarul Apărării, și John Bolton, consilierul pentru securitate națională, au acționat pentru a evita un asemenea scenariu care ar reduce drastic influența Washingtonului în Europa și ar putea încuraja Rusia.
În prezent, dorința președintelui de a retrage SUA din NATO dă naștere la tot mai multe îngrijorări în rândul oficialilor care lucrează în domeniul securității, mai ales pe fondul tentativelor lui Trump de a păstra secrete conținutul discuțiilor din timpul întâlnirilor cu președintele rus Vladimir Putin față de propriul personal și pe fundalul unei investigații a FBI ce vizează legăturile administrației prezidențiale cu Rusia.
O mișcare de a retrage a SUA din Alianță, înființată în 1949, „ar fi unul dintre cele mai dăunătoare decizii pe care orice președinte ar putea să le aducă intereselor Americii“, a declarat Michèle A. Flournoy, subsecretar la Apărare în timpul președintelui Barack Obama.
„O astfel de decizie ar distruge 70 de ani de muncă minuțioasă sub mai multe administrații, republicane și democrate, pentru a crea probabil cea mai puternică și avantajoasă alianță din istorie. Și ar fi cel mai mare succes pe care l-ar putea obține liderul de la Kremlin „, a spus Flournoy.
Amiralul în rezervă James G. Stavridis, fostul comandant suprem al NATO, a declarat că retragerea americană din Alianță ar fi „o greșeală geopolitică de proporției epice”.
„Chiar și discutarea ideii de a părăsi NATO – cu atât mai puțin faptul – ar fi cadoul secolului pentru Putin”, a subliniat amiralul Stavridis.
Solicitată să comenteze informațiile, Casa Albă a răspuns cu remarcile președintelui Trump din iulie anul trecut când a numit angajamentul Statelor Unite față de NATO „foarte puternic” și alianța „foarte importantă.”
Oficialii americani din domeniul securității sunt de părere că Rusia s-a concentrat în mare măsură pe subminarea solidarității dintre Statele Unite și Europa, după ce a anexat Crimeea în 2014.