NEYMAR LA REAL MADRID?

În ciuda asigurărilor date de Nasser Al-Khelaifi, viitorul lui Neymar la PSG este incert. Informaţiile privind un posibil transfer la Real Madrid continuă să apară, iar presa spaniolă este convinsă că mutarea se va materializa în această vară.

Ziarul catalan ARA, citat de Mundo Deportivo, scrie azi că există „un acord total” între Real Madrid şi starul brazilian de 26 de ani. Negocierile dintre „albi” şi Neymar s-au încheiat cu succes, iar acum Florentino Perez aşteaptă ca PSG să stabilească preţul fotbalistului.

„Pactul dintre jucător şi clubul alb este finalizat. Mai trebuie doar ca cluburile să se înţeleagă şi să încheie transferul.”, scrie sursa citată. Jurnaliştii catalani mai scriu că acordul era deja finalizat când PSG şi Real Madrid s-au întâlnit în optimile UEFA Champions League. Atunci, elevii lui Zidane au câştigat ambele partide: 3-1 la Madrid şi 2-1 la Paris.

Acum, Florentino Perez, preşedintele Realului, i-a contactat pe cei de la PSG pentru a-i stabili un preţ superstarului brazilian. Conform ARA, madrilenii vor să dea o nouă lovitură pe piaţa transferurilor şi nu se vor uita la banii pe care îi vor cheltui pentru următorul galactic. „Suma-record de 222 de milioane de euro plătită în vara trecută de PSG pentru Neymar ar putea fi pulverizată”, mai scriu spaniolii.

Şefii celor de la PSG vor însă ca Neymar să mai rămână la Paris cel puţin încă un an şi fac tot posibilul să-l întoarcă pe brazilian din drumul spre Madrid. Totuşi, dacă fotbalistul va rămâne pe poziţii, Al-Khelaifi va fi nevoit să-l vândă.

Neymar, cel mai bun jucator din Ligue 1, a revenit în Franţa, la PSG, şi a vorbit cu jurnaliştii din Hexagon despre modul în care decurge recuperarea după accidentarea suferită la gleznă. Starul brazilian a dezvăluit că îi este teamă să revină deocamdată pe teren, singurul său gând fiind acum îndreptat spre Cupa Mondială din Rusia.

Brazilia va miza pe starul său Neymar în campania pentru cucerirea celei de-a şasea Cupe Mondiale din istoria sa, la turneul final din această vară (14 iunie – 15 iulie), unde nu va putea conta însă pe experimentatul fundaş Dani Alves (accidentat).

Sursa foto: www.dailystar.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *