NICOLAS SARKOZY, JUDECAT PENTRU CORUPȚIE
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va fi judecat pentru infracțiuni de corupție și trafic de influență, conform CNN.
Sarkozy mai este suspectat că a încercat să obțină în 2014, prin avocatul său de atunci, informații confidențiale de la un procuror, privind stadiul unei investigații asupra modului de finanțare a campaniei sale electorale. Avocatul lui Sarkozy i-ar fi promis procurorului Gilbert Azibert un post mai bun în Monaco, în schimbul furnizării informațiilor confidențiale.
Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, a fost urmărit de alegații privind nereguli financiare pe care le-ar fi comis în timpul campaniei sale electorale.
Avocatul lui Sarkozy, Jacqueline Laffont, a acuzat autoritățile franceze că au decis să îl aducă în fața instanței pe fostul președinte doar în baza unor înregistrări, fără alte dovezi. Jacqueline Laffont a anunțat deja că echipa de avocați a lui Sarkozy a contestat decizia.
Decizia privindu-l pe Sarkozy vine la puțin timp după ce fostul președinte a fost pus formal sub investigație referitor la posibilitatea ca fostul dictator Muamar Gaddafi să-i fi finanțat campania electorală, acuzație pe care mai mulți reprezentanți ai regimului de la Tripoli, inclusiv fiul fostului dictator, au repetat-o.
Referitor la această acuzație, Sarkozy a oferit un interviu în le Figaro în care a acuzat, ca și în cazul pentru care va merge în fața instanței, că este acuzat fără niciun fel de dovadă clară și doar în baza unor vorbe.
Sursă foto: news.sky.com