Nimeni nu are curaj sa se ia la luptă cu mafia patronată de Firea pentru Primăria Capitalei. Rafila: Ciolacu a spus că are toată susținerea pentru doamna Gabriela Firea

Deși mai sunt doi ani până la alegerile locale, deja se fac scenarii politice în legătură cu posibilii candidați la Primăria Capitalei. Fostul edil Gabriela Firea ar fi tentată de un nou mandat, dar aceleași scenarii politice îl nominalizează și pe Alexandru Rafila drept posibil candidat la Primăria București în 2024. Ministrul sănătății a fost întrebat, vineri seara, la Digi24, despre o eventuală candidatură, dar spune că acestea sunt mai degrabă speculații de presă și nu au existat discuții în acest sens.

„Eu nu l-am auzit pe domnul președinte Ciolacu spunând așa ceva. Dimpotrivă, dânsul a declarat public are toată susținerea pentru doamna Gabriela Firea. Deci, astea mai degrabă au fost speculații de presă. Am aflat și eu așa, chiar cu cu ușor amuzament, referitor la chestiunea asta. Întâi s-a discutat despre preluarea organizației București, ulterior s-a discutat despre Primăria Capitalei”, a spus Alexandru Rafila.

„Eu am un singur lucru pe care vreau să vi-l spun, pentru că au fost diverse sondaje de opinie legate de încrederea diverselor personalități politice sau mai puțin politice. Eu poate sunt mai puțin politic decât alții, sunt de curând în politică. Vreau să le mulțumesc celor care au încredere în mine”, a adăugat ministrul sănătății. El s-a înscris în PSD în octombrie 2020 și a obținut un mandat de deputat.

Întrebat ce răspuns ar da, dacă i s-ar propune să candideze la Primăria Capitalei, Alexandru Rafila a fost categoric: „Nu. Nu candidez. Deci, vă dezamăgesc”.

Întrebat dacă nici o susținere bipartizană, atât din partea PSD, cât și din partea PNL nu l-ar convinge, actualul ministru al sănătății a explicat: „În general, nu-mi place să abordez zone pe care le cunosc mai puțin și unde nu am probabil suficient de multă experiență în a gestiona probleme legate de administrația publică locală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *