Noi tratamente pentru Hepatita C și cancer de prostată, pe lista de medicamente compensate și gratuite
Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern pentru introducerea condiționată în Lista de medicamente compensate și gratuite a două molecule noi, care vor face obiectul unor contracte cost-volum și cost-volum-rezultat.
Moleculele nou introduse sunt destinate pentru tratamentul inovativ al Hepatitei C și al cancerului de prostată.
Astfel, numărul moleculelor nou introduse anul acesta în Lista de medicamente compensate și gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, a ajuns la 37 și asigură tratamente inovative destinate mai multor arii terapeutice, precum: leucemii, boli cardiovasculare, scleroză multiplă amiotrofie spinală, spondilită ankilozanta, diabet zaharat, fibroză pulmonară idiopatică, angină pectorală cronică, etc.
„În acest an, am modificat listele de compensate și gratuite de 3 ori, chiar dacă legislația prevede cel putin o corecție pe an. Pacienții noștri au dreptul la tratament inovativ de ultimă generație. Pentru a asigura accesul la tratamente inovative unui numîr cât mai mare de pacienți, luăm în calcul încheierea unor noi contracte cost-volum, urmând ca, după ce definitivăm Lista de medicamente esențiale, să introducem necondiționat în Listă unele molecule esențiale”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Hepatita C reprezintă o problemă de sănătate publică, iar Guvernul este preocupat să ia toate măsurile necesare în lupta cu această afecțiune, în concordanță cu recomandările OMS.
Începând cu data de 1 septembrie, România va asigura a treia etapă de tratamente fără interferon, în cadrul căreia pacienții cu hepatita C vor beneficia de trei scheme de tratament, în urma încheierii unor contracte cost –volum –rezultat. Astfel, pacienții vor beneficia de tratamente personalizate, iar schema de tratament adecvată și durata tratamentului (între 8 și 24 săptămâni) va fi decisă de medicul curant în funcție de starea clinică și particularitățile fiecărui pacient în parte.
Noua etapă de tratament fără interferon pentru hepatita cronică virală C va ținti un număr de 13.000 pacienți eligibili, din care:
- 12.100 pacienţi cu fibroză F1, F2, F3 şi F4 (ciroză compensată);
- 750 pacienţi cu fibroză F4 şi ciroză decompensată;
- 100 pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, indiferent de gradul de fibroză;
- 50 pacienţi cu transplant hepatic şi de alte organe solide, indiferent de gradul de fibroză.
De asemenea, pentru un acces mai facil la noile terapii, au fost desemnate două noi centre, Pitești și Bacău, în care se vor putea iniția și monitoriza aceste tratamente de medici cu experiență în domeniu. Numarul total al centrelor este de 13: București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Pitești și Bacău.