Noua Lege a Pensiilor: Cheltuielile cu pensiile urcă la 140 de miliarde de lei în 2022

Cheltuielile cu pensiile urcă la 140 de miliarde de lei în 2022 potrivit expunerii de motive a noii Legi a Pensiilor, de la 60,7 miliarde de lei în acest an.

Cheltuielile cu pensiile pentru agricultori, pensia minimă și prestația pentru soțul supraviețuitor cresc şi ele de la 6,5 miliarde de lei în acest an la 10 miliarde de lei în 2022. Veniturile din contribuţiile de asigurări se majorează şi ele, de la 58,9 miliarde de lei anul acesta, la 99,7 de lei în 2022.

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică noua Lege a Pensiilor. Potrivit proiectului, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă. Adică persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În același timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.

Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *