Nu te lăsa păcălit! Brăţările antiţânţari şi dispozitivele cu ultrasunete, toxice şi fără efect

 

 

Zilele călduroase de vară au adus cu ele şi apariţia insectelor. Oriunde ne am afla în aer liber, ne confruntăm cu ele. Nu doar că sunt ensuferite, dar ele constituie şi o ameninţare pentru sănătate, mai ales pentru persoanele alergice. Iată care sunt adevăratele metode prin care ne putem feri de ele.

 

De cele mai multe ori,  înţepăturile de insecte sunt doar dureroase şi provoacă senzaţia de mâncărime dar, uneori, ele pot fi grave. De exemplu, înţepăturile de albine pot provoca reacţii alergice, muşcăturile de căpuşe pot transmite boala Lyme, iar ţânţarii pot transmite virusul meningitei West Nile. Respectarea câtorva reguli de siguranţă în aer liber pe timp de vară, şi nu numai, pot fi de folos pentru a preveni astfel de probleme.

 

Ce să faci ca să nu le atragi

 

„Pentru a nu atrage insectele in timp ce ne aflam in aer liber este recomandat sa purtam haine deschise la culoare in culori neutre, cu maneci lungi si pantaloni lungi. In cazul in care iesirea are loc in padure sau in parcuri mai salbatice, purtarea unor sosete peste pantaloni cu rolul a impiedica fixarea capuselor se poate dovedi utila, la fel ca si incaltamintea inchisa si palariile cu boruri largi. Nu in ultimul rand, este recomandata folosirea unui produs anti insecte pe zonele de corp care raman neacoperite de haine”, recomandă dr. Ana Maria Vlad, medic specialist dermato-venerologie si colaborator al clinicii Hebra Dermatologie.

 

Ventilatorul, de folos

Pentru că cei mici sunt mai sensibili, este important să fie acordată o atenţie specială protejării lor. Plasele antiţânţari, spre exemplu, vor oferi cea mai bună protecţie pentru copiii sub două luni în perioada de maximă activitate a ţântarilor, adică la apusul şi la răsăritul soarelui. Pentru a ţine insectele la distanţă poate fi eficient şi un ventilator (un curent de aer de 5km/h împiedică ţânţarii să zboare), precum şi lumânările cu lămâiţă şi led-urile sau lumina galbenă pentru becurile exterioare. Pentru a diminua numărul de ţânţari din preajma casei este recomandată eliminarea surselor de apă stătută, cum ar fi ghivecele de flori, apa pentru păsări sau animale etc.

Căpuşa nu transmite boala dacă nu a stat 24 de ore sub piele

 

„Este foarte important ca odată încheiată plimbarea în natură, hainele şi pielea să fie controlate cu atenţie pentru a îndepărta rapid căpuşele, în cazul în care acestea exista. Trebuie verificate cu atenţie pielea capului, gâtul, precum şi zonele mai puţin accesibile din spatele urechilor, zona axilei, cea inghinală şi gleznele, iar hainele purtate afară trebuie puse la spălat imediat. Căpuşele, spre exemplu, nu transmit boala dacă nu s-au aflat pe piele timp de cel puţin 24 de ore, astfel încât găsirea şi eliminarea lor la timp este cel mai bun mod de a ne proteja împotriva infecţiilor.  Zonele pe care a fost aplicat insecticidul trebuie spălate şi ele bine cu apă şi săpun după încheierea plimbării, iar animăluţele personale trebuie examinate şi ele cu atenţie”, spune dr. Ana Maria Vlad.

Ce să nu facem

Deşi produsele antiinsecte sunt sigure, este important ca folosirea lor să se realizeze cu atenţie şi numai de către adulţi. În niciun caz copiii nu trebuie să-şi aplice singuri soluţiile. Un adult îşi va aplica produsul pe mâini, după care va întinde produsul pe pielea copilului. „Produsele chimice sunt foarte  eficiente în alungarea insectelor, însă utilizarea lor pe termen lung ar putea prezenta riscuri, astfel încât este necesară citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetă, în special atunci când produsul se utilizează la copii. Spre exemplu, nu este permisă folosirea de produse antiinsecte în cazul copiilor mai mici de două luni şi nici a produselor cu mai mult de 30% DEET (N,N-dietil-meta-toluamide – un compus chimic folosit ca mijloc de protecţie împotriva insectelor) pe piele, deoarece acestea pot fi toxice nu doar pentru cei mici, ci şi pentru adulţi. De asemenea, nu este recomandată folosirea de creme de fotoprotecţie care să conţină şi DEET; produsul de fotoprotecţie trebuie aplicat la fiecare două ore, iar DEET la minimum patru ore”, atenţionează medicul.

Mitul usturoiului, fals

“Dispozitivele antiţânţari, cum ar fi produse de tip clip-on, brăţări antiţânţari, dispozitive cu ultrasunete – sunt ineficiente sau chiar toxice, astfel încât utilizarea lor trebuie realizată cu maximă atenţie. De asemenea, evitaţi zonele cu stupi/cuiburi de viespi, precum şi mersul desculţ în iarbă. Usturoiul şi suplimentele de vitamina B1 nu funcţionează împotriva insectelor, iar hainele mulate nu protejează deoarece ţânţarii pot înţepa prin ele. La fel de puţin indicate sunt şi hainele închise la culoare sau în culori vii, înflorate şi parfumurile dulci şi puternice, care au un efect contrar şi atrag  insectele”
, susţine medicul.

Atenţie, să nu bei…viespea!

Insectele iubesc băuturile dulci aproape la fel de mult ca şi noi, aşa că trebuie să fim foarte atenţi atunci când consumăm lichide dulci în aer liber, mai ales din doze de aluminiu. Neputând vedea conţinutul dozelor poate fi înghiţită accidental o albină sau  o viespe ce a fost atrasă de lichidul dulce.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *