O actriţă din Egipt riscă închisoarea din cauza rochiei purtate pe covorul roşu

Rania Youssef, o actriţa egipteană, a fost pusă sub acuzare şi poate fi trimisă după gratii din cauza rochiei pe care a purtat-o pe covorul roşu al Festivalului de Film din Cairo.ochiei pe care a purtat-o pe covorul roşu al Festivalului de Film din Cairo.

Rania, în vârstă de 44 de ani, şi-a făcut apariţia la eveniment într-o rochie neagră transparentă care i-a lăsat la vedere picioarele şi body-ul. Pentru acest lucru, vedeta riscă acum până la cinci ani în închisoare, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 12 ianuarie, potrivit BBC. Egiptul este o ţară conservatoare cu o majoritate musulmană, iar îndrăzneala actriţei a stârnit rapid critici dure. Avocaţii Amro Abdelsalam şi Samir Sabri, celebri pentru procesele intentate vedetelor care nu respectă normele, au depus plângere acuzând-o pe Youseff că „instigă la desfrâu“.

„Apariţia doamnei Youssef nu respectă valorile, tradiţiile şi morala societăţii noastre, a subminat reputaţia festivalului şi, mai ales, reputaţia femeilor egiptene“, a declarat Sabri pentru AFP. De asemenea, ţinuta vedetei a fost aspru criticată şi de reprezentanţii Uniunii Actorilor din Egipt. În urma scandalului, Youssef a prezentat scuze în mod public, declarând că alegerea rochiei a fost o greşeală pe care o regretă şi că nu ar fi purtat-o dacă ar fi ştiut că va stârni o asemenea controversă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *