O boală modernă amenință omenirea! Două treimi din populația Europei este déjà afectată

 

Potrivit unui studiu recent, realizat de Kaspersky Lab, două treimi dintre europeni sunt afectați de cea mai nouă boală modern ceface ravagii: stresul cibernetic.

 

Același studiu arată că 70% din respondenți se simt stresați când vine vorba de protejarea dispozitivelor și 62% sunt copleșiți de cantitatea de informații sensibile pe care le dețin. Mai mult, 59% dintre utilizatori se așteaptă să se confrunte cu o problemă de securitate cibernetică în următoarele 12 luni, iar 54% recunosc că au fost victimele unui incident în ultimii cinci ani.

„În studiu, participanții au fost întrebați în ce aplicații au avut încredere cel mai puțin că le protejează datele împotriva breșelor sau a atacurilor, iar rezultatele au arătat că încrederea în rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie este cea mai scăzută (32%, respectiv, 25%). Aplicațiile pentru schimbul de fotografii, cele de ride-sharing și aplicațiile muzicale au fost mai de încredere, mai puțin de 10% dintre oameni spunând că nu s-ar baza pe ele să le gestioneze datele, în ciuda faptului că organizații din aceste industrii au înregistrat breșe de date de amploare”, este una dintre concluziile studiului.

De asemenea, absența corelației dintre risc și încredere este demonstrată și de constatările că mai mult de jumătate (56%) dintre europeni ar avea încredere să le dea partenerului datele de conectare pentru dispozitivele lor. În același timp, doar 11% dintre respondenți ar avea încredere într-o soluție de management de parole, în ciuda faptului că oamenii se dovedesc în mod constant o verigă slabă în ceea ce privește securitatea, susțin cercetătorii de la Kaspersky Lab, cei care au realizat acest studiu.

Studiul a fost efectuat de firma de cercetare Opinion Matters în perioada 23 mai – 3 iulie 2018, pe un eșantion de peste 5.000 de angajați care utilizează computere, din Franța, Germania, Italia, Spania, Danemarca și Olanda.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *