Olanda. O familie care trăia de 9 ani într-o pivniţă „în aşteptarea sfârşitului lumii”, descoperită după ce unul dintre copii a fugit
O familie, care a trăit nouă ani într-o pivniţă, „în aşteptarea sfârşitului lumii”, a fost descoperită de poliţia din Olanda, după ce unul dintre membri a apărut la un bar local şi a cerut ajutor, relatează presa locală citând localnici, potrivit BBC şi The Guardian.
Timp de 9 ani, 6 tineri între 16 şi 25 de ani, presupuşi fraţi, au locuit neştiuţi de nimeni împreună cu un bărbat de 58 de ani la o fermă din provincia olandeză Drenthe. Autorităţile şi vecinii au aflat de existenţa lor după ce cel mai în vârstă dintre fraţi a mers la barul din satul vecin Ruinerwold, unde a comandat cinci beri. El a revenit după 10 zile şi abia atunci proprietarul barului, intrând în vorbă cu el, a aflat că tânărul de 25 de ani a fugit de acasă şi are nevoie de ajutor.
„Avea părul lung, barba murdară, purta haine uzate şi părea confuz. Mi-a mărturisit că n-a fost niciodată la şcoală şi nu s-a mai tuns de nouă ani. Mi-a mai spus că are fraţi şi surori cu care a locuit la fermă, că este cel mai mare dintre ei şi că nu mai vrea să trăiască în acel fel”, a spus el.
„Se vedea că nu are habar unde se află sau ce face” şi vorbea „ca un copil”, a declarat proprietarul barului citat de Sydney Morning Herald.
Acesta a alertat imediat autorităţile, iar bărbatul în vârstă, presupus a fi tatăl lor, a fost arestat.
Primarul localităţii a declarat ulterior reporterilor că bărbatul nu este tatăl copiilor şi nu este nici proprietarul fermei. „N-am mai văzut aşa ceva”, a spus el.
Televiziunea locală a relatat că familia trăia într-o pivniţă în aşteptarea sfârşitului lumii. Potrivit unor declaraţii neconfirmate, tatăl copiilor s-ar afla printre cei descoperiţi ascunşi la fermă.
Multe întrebări persistă cu privire la acest caz ciudat, într-o localitate în care nimeni nu pare să-i cunoască pe ocupanţii fermei şi nici să fie la curent cu prezenţa acestora în acest loc.
Potrivit postului local de televiziune RTV Drenthe, familia deţinea o grădină de legume şi o capră pentru a se hrăni şi trăia într-o cameră ”în aşteptarea sfârşitului timpului”. Unii dintre copii ”nu aveau nicio idee despre existenţa altor persoane” în lume, a adăugat postul.
În acest stadiu al anchetei, nu se ştie dacă aceste persoane se aflau acolo de bunăvoie sau dacă au fost obligate să stea acolo.
Poliţiştii, care spun că studiază ”toate scenariile” posibile, au desfăşurat mijloace importante cu scopul de a străpunge misterul şi a afla ce făcea această familie, ai cărei membri sunt adulţi cu toţii, închişi în acest fel într-un spaţiu atât de mic.
O dronă aparţinând poliţiei a survolat ferma pentru a scruta cel mai mic detaliu, s-au căutat amprente, iar vecinii erau interogaţi.
Potrivit primelor informaţii, ”este posibil ca aceşti oameni să locuiască aici de nouă ani”, au dezvăluit anchetatorii.
Odată ajunse la faţa locului, forţele de ordine au arestat un bărbat în vârstă de 58 de ani, locatarul fermei, ”pentru că nu a cooperat în anchetă”.
Cu toate acestea, nu este vorba despre tatăl familiei, iar anchetatorii se întreabă despre o eventuală legătură între acesta şi persoanele descoperite.
În prezent, acest bărbat este interogat şi ţinut în detenţie.
Un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Externe a anunţat că este vorba despre un cetăţean austriac, născut la Viena, şi că acesta trăieşte de mai mulţi ani împreună cu un grup de tineri într-un subsol.
Familia ”avea un mod de viaţă autarhic” pe proprietate.
Mai mulţi dintre copii, acum adulţi, ”nu au fost înscrişi în registrul de naşteri”, a declarat, la rândul său, primarul din Ruinerwold.
De asemenea, potrivit poliţiei se pare că numele niciuneia dintre aceste persoane nu figurează în vreo administraţie comunală.