Olguța Vasilescu zice că, de joi, Ministerul Transporturilor va fi blocat

Rămasă pe dinafara Guvernului, fără portofoliu, deputatul PSD Olguţa Vasilescu a declarat că de joi Ministerul Transporturilor va fi blocat pentru că încetează mandatul ministrului Lucian Şova.

„Mâine este o problemă foarte mare pentru Ministerul Transporturilor, cel puţin, pentru că expiră cele 15 zile. După cum ştiţi, legea zice că după 15 zile nu se mai poate sub nicio formă ca persoana respectivă să rămână în funcţie, deci de mâine nu vom mai avea ministru la Transporturi, nu va putea să fie delegat la semnătură niciunul dintre secretarii de stat, pentru că, în momentul în care încetează mandatul ministrului, automat toate delegările încetează de drept. Deci mâine vom avea un minister blocat. Nu mă întrebaţi pe mine cât de încet gândeşte preşedintele României, cred că ar trebui să întrebaţi la Cotroceni”, a spus Vasilescu, potrivit agerpres.ro, la Palatul Parlamentului întrebată cât timp îl va mai aştepta PSD pe preşedintele Iohannis să ia o decizie cu privire la remanierea guvernamentală.

Ea a adăugat că premierul Viorica Dăncilă va decide, când se întoarce de la Bruxelles, când va fi sesizată Curtea Constituţională pe această temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.