Onea, La Un Pas De Excludere Din Magistratură!

Noi probleme pentru Lucian Onea, fostul şef al Unităţii de Elită a DNA Ploieşti! Inspecţia Judiciară cere CSM sancţionarea procurorului, deja suspendat ca urmare a trimiterii în judecată într-un dosar al parchetului General, dar şi a unei colege a acestuia, Laura Bucică.

Onea este acuzat de exercitare cu rea credinţă a funcţiei.

„În concret, procurorii au dispus, într-o cauză disjunsă dintr-un dosar DIICOT, cu încălcarea intenţionată a prevederilor art. 172 coroborat cu art. 327, art 339, art. 342 din CPP şi ale 64 din Legea nr. 304 din 2004, verificarea, de un specialist antifraudă de la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, printr-o constatare tehnico-ştiinţifică, a utilităţii şi relevanţei obiectivelor expertizei efectuate din dispoziţia altui procuror; rezultatul verificării a fost folosit de procurorii cercetaţi disciplinar ca mijloc de probă într-un nou dosar al DNA-ST Ploieşti vizându-l chiar pe procurorul care a dispus expertiza, deşi verificarea a fost realizată prin raportare exclusivă la activitatea infracţională pe care tot procuroril Laura Bucică o reţinuse în rechizitoriul întocmit în dosarul DIICOT anterior menţionat”, subliniază Inspecţia Judiciară.

Onea riscă excluderea din Magistratură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *