OnePlus 6 fără una dintre funcţiile cele mai populare

OnePlus 6 pare să aibă unele probleme cu autonomia bateriei, determinând producătorul OnePlus să renunţe la una dintre funcţiile care risca să afecteze simţitor consumul de energie.

Destul de comună la produsele smartphone încadrate la gama high-end, funcţionalitatea Always On Display nu va fi disponibilă la telefoanele OnePlus 6, deşi teoretic aceasta este suportată la partea de hardware. Aparent, decizia a fost luată pe ultima sută de metri, după ce testele interne ar fi evidenţiat un impact inacceptabil de mare asupra consumului bateriei.

Surprinzător este că OnePlus nu s-a mulţumit în a debifa o setare în meniul de configurare, eliminând cu totul opţiunea Always On observată la versiunile OnePlus 6 care rulau versiuni Android de testare.

Astfel, dacă renunţarea la funcţionalitatea wireless charging a putut fi pusă în seama unei decizii obiective, de a nu implementa o tehnologie care ar fi crescut prea mult complexitatea produsului finit, eliminarea funcţiei Always On Display pe motiv de folosire excesivă a bateriei riscă să arunce îndoieli asupra capacităţii lui OnePlus 6 de a face faţă unui regim de utilizare intensiv. Încercând să ascundă pe cât posibil problema apărută, dezvoltatorii OnePlus au şters între timp explicaţia publicată pe site-ul oficial, la secţiunea asistenţă tehnică.

 

Sursa foto: www.digit.in

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.