Oprescu acuză că DNA îl vrea la puşcărie, după ce ar fi fost lucrat de SRI!

Curtea de Apel București, a rămas, vineri, în pronunțare pentru a treia oară în cazul apelurilor fostului edil al Capitalei, medicul Sorin Oprescu și a inculpaților judecați și condamnați deja în fond pentru fapte de mare corupție.

După ascultarea concluziilor finale privind o schimbare de încadrare juridică nefavorabilă celor judecați, inculpații au vorbit din nou în fața judecătorilor CAB, în ultimul cuvânt.

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a avut un discurs lung.

„De pe scaun mi-a spus hai marș de aici. Am văzut în ăștia șapte ani cum se face copy paste. Judecătorul s-a pensionat. Și ce dacă s-a pensionat. „Hai marș de aici. Plecați de aici cu prostiile”. Ei, după pensionare, a venit să îl operez.

L-am operat. Ce să fac eu? Am pus mâna pe bisturiu și l-am operat.

Ce să cred eu când aud parchetul cum susține numai minciuni fără vreo probă. N-am spus în viața mea vreodată că e vreun proces politic. Acest dosar.

Dar azi da. Azi spun în gura mare, este un proces politic! Da domnule președinte. Eu trebuia să plec de acolo.

Asa trebuia sa fac. Sa plec. Am cerut sa se devoaleze faptul că s-a discutat pe probele puse la dispoziție de SRI.

Protocoalele sunt anulate dar eu am rămas cu aceleași interceptări. Să nu credeți că am intrat în vreo fază de paranoia altfel nu mă mai lăsau ăștia să operez”, le-a spus medicul judecătorilor în ultimul său cuvânt.

DNA vrea ca eu să dispar…acolo… în pușcărie

El a continuat și a explicat că nu se face vinovat de acuzele DNA și că inclusiv ar exista probe ale anchetatorilor care ar dovedi acest lucru.

„Nu am auzit o vorba deși am rugat. Verificați că toate comisiile rogatorii din lume au revenit cu rezultat negativ.

Am rugat sa se observa în clar cum spune denunțătorul care m-a filmat că el mi-a adus bani. Ca era vorba de 16.000 de euro pentru Nadina.

M-am trezit cu Popa la Mogoșoaia. I-am și zis: ce cauți mă aici. Du-te ma acasă. El spunea: Nu nu nu. Că e urgent. Eu: Ce era urgent? Era urgentă acțiunea procuraturii.

I-am spus: Du-te ma acasa. E bunică-tu mort. Mergi acasă.â

Ceea ce încearcă acum parchetul e probabil ca Oprescu sa dispară. Acolo in pușcărie.

Nu am contestat vreodată încadrarea și știți de ce? Pentru că nu sunt și nu m-am simțit vinovat.

Dar exacerbarea și neadevarurile astea mă omoară mai mult decât orice. Din ambiție face DNA asta. Din ambiție fac ei asta.”, a mai spus fostul edil al Capitalei.

Acesta a cerut la finalul monologului achitarea pentru toate faptele de care este acuzat și pentru care prima instanță a stabilit pedepse cu executare.

Curtea de Apel București a rămas, vineri, în pronunțare în acest caz și a stabilit că decizia definitivă va fi luată peste aproximativ două luni, respectiv, la finalul lunii martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.